Sure! Here’s a rewritten version of the provided article in Romanian, maintaining the original meaning and structure while omitting any links and author data:
Un copil cu o inimă mare și pași mici, așa îl descrie tatăl său pe Luca. Micul gladiator se bucură de zilele însorite în care poate să se joace afară cu mingea. Face duble, driblează trecătorii și are mereu un zâmbet pe chip.
Pe teren, Lulu, așa cum îi spun colegii în timpul antrenamentelor, se dedică total jocului. Este un copil care percepe jocul cu o maturitate rar întâlnită. Are un picior stâng care străpunge apărarea ca un cuțit în unt și un picior drept capabil să lovească decisiv atunci când nimeni nu se așteaptă. Îl vezi cum ridică privirea, căutând colegii mai bine poziționați și se bucură sincer pentru reușitele echipei. Joacă mereu cu pasiune. Poate de aceea îi iese totul atât de natural.
În spatele fiecărui progres al micului gladiator se află o prezență discretă, dar esențială: tatăl său. Este mereu prezent. În ploaie. În vânt. În diminețile răcoroase sau în căldura verii. Nu doar ca să-l observe jucând, ci și ca să-i fie sprijin, martor și aliat. Între ei există o legătură greu de descris în cuvinte. O privire este suficientă. Un gest subtil spune mai mult decât o mie de cuvinte. Și micul gladiator știe că, indiferent de ceea ce se întâmplă pe teren sau în afara lui, tatăl este mereu alături. Lângă el. Cu el. Pentru el.
Așadar, printre antrenamente și meciuri, Luca reușește să-și mențină echilibrul. Nu este doar un băiat talentat la fotbal; este și un elev care învață cu seriozitate, respectând regulile și aducând aceeași dedicare de pe teren și în sălile de clasă. Chiar și la o vârstă fragedă, el înțelege că adevărata valoare provine din muncă, respect și pasiune pentru ceea ce faci.
INTERVIU cu Antonio Mureșanu, tatăl lui Luca: ”Nu pleacă de acasă fără mingea. Când vrem să ieșim, întreabă mereu: ‘ieșim cu mingea sau nu ieșim afară?'”
Bună, Antonio! Povestește-ne câteva lucruri despre Luca.
Bună! L-am dus prima dată la o echipă de cartier, unde a învățat lucrurile fundamentale. A lovit cu ambele picioare din prima. Ceea ce am observat este că nu îi este frică! Am stat doi ani la echipa de cartier, apoi l-am transferat la Știința București.
De ce ai ales Știința?
În primul rând, era foarte aproape de casă. Apoi, m-am interesat despre echipă: antrenori, management. Proiectul de la Știința este foarte interesant. De când l-am dus prima dată, echipa a devenit academie. Poate juca la orice categorie, ceea ce este minunat! Suntem una dintre cele mai bune echipe din București.
Cum se simte copilul la antrenamente și în meciuri? Cum îi merge la Știința?
Foarte bine! El joacă pe poziția de atacant și înscrie multe goluri. Totuși, nu-i prea place postura. Ar prefera să joace pe bandă, unde poate alerga mai mult. Dar, într-o echipă, trebuie să joci acolo unde e nevoie.
Se descurcă cu ambele picioare, a venit natural?
Da, a venit natural. Dar trebuie să spun că nu le folosește la fel de mult. Aș zice… 60% cu dreptul, și 40% cu stângul.
Îți lasă impresia că iese fără mingea?
Nu (râde)! Nu iese niciodată fără mingea. Când vrem să ieșim, ușor întreabă. ‘Ieșim cu mingea'? Dacă răspunsul e nu, el nu vrea să iasă. Fotbalul este totul pentru el. Mingea este esențială. De la patru ani, trebuie să ieșim doar cu mingea!
Se uită la meciuri acasă?
Da, se uită la toate meciurile, inclusiv la cele în care joacă el. Există un sistem prin care se filmează jocurile, iar după meciuri, sunt încărcate online. Luca, acasă, le revizuiește. Eu mă așez mereu lângă el și analizăm fiecare pasă, fiecare gol, fiecare ocazie.
Tinerii vă oferă energie?
Întotdeauna. Ceea ce face Luca mă motivează să continui. Nu lipsesc de la niciun meci, turneu sau antrenament. Norocul meu este că multe dintre acestea au loc în weekend, astfel încât pot ajunge și la muncă în timpul săptămânii. Când îi văd bucuria pe față, dar și pe a covârșitor alor săi, mă încarc cu o energie imensă.