Slovacia – România 2-1 a marcat nu doar încheierea parcursului „tricolorilor” mici la Euro 2025, ci și finalul aventurii noastre în Austria, Germania și Slovacia, ca jurnaliști.
- Jurnal de Euro U21 este un proiect inedit. Un jurnalist GSP prezent la Euro 2025 va publica texte cu detalii interesante, povești captivante și experiențe unice din lumea jurnalismului pe teren.
- Jurnalist cu mulți ani de experiență, este un specialist în sport.
Am pornit din România împreună cu colegii mei pe 29 mai și, de atunci, am fost martorii multor momente extraordinare în jurul terenurilor de fotbal din Germania, Austria și Slovacia.
L-am văzut pe Luis Enrique sărbătorind cu o bucurie sinceră după finala Ligii Campionilor, aducând un omagiu emoționant fetiței sale, care a plecat dintre noi acum șase ani.
Luís Enrique la finalul meciului PSG – Inter Milano
Am schimbat câteva cuvinte pe gazon, realizând un selfie cu Alessandro Del Piero, înainte de a intra în direct la o televiziune italiană.
L-am admirat pe talentatul Lamine Yamal în semifinala Ligii Națiunilor cu Franța, și pe Lamine Yamal în finala cu Portugalia.
Uriașul Ronaldo a plâns de bucurie
Am trăit intens atmosfera creată pe stadion când Cristiano Ronaldo pășește pe teren.
Am observat cum superstarul portughez, cu aproape 1.000 de goluri în carieră, nu putea suportă privirea penalty-urilor executate de colegii săi în meciul cu Spania, căzând pe genunchi, plin de lacrimi de fericire.
Am stat foarte aproape de un Ronaldo în formă, în zona mixtă, când a discutat cu jurnaliștii, depășind cu mult cele 2-3 întrebări standard stabilite de ofițerul de presă.
Ne-am mutat apoi la Viena, unde l-am văzut pe Mircea Lucescu vizibil îngrijorat și singuratic.
Acolo am simțit atmosfera creată de „Zidul galben”, deși ploaia a căzut pe toată durata meciului, iar „tricolorii” nu au jucat deloc convingător.
Euro U21, amintiri de neuitat
Cele mai frumoase momente le-am trăit în Slovacia, alături de naționala U21.
Chiar dacă am fost eliminați rapid din competiție, am adunat multe amintiri prețioase.
Nu voi uita niciodată imagina cu Tony Strata căutând-o pe mama sa în tribună și îndreptându-se direct la ea după eșecul cu Italia.
Sau momentul în care Rareș Burnete a fost consolat de iubita sa, după primul meci pierdut.
Și nici momentele emoționante în care Andrei Borza a fost îmbrățișat de sora lui, Bianca, după meciul dramatic cu Spania.
Într-o perioadă în care misoginismul și ura împotriva femeilor par a se intensifica, aceste trei momente mi-au reamintit cât de privilegiați suntem să avem în viața noastră o mamă, o iubită, o soră sau o fiică. Cât de mult avem nevoie de ele în momentele dificile și cât de mult ar trebui să le apreciem atunci când ne ridicăm capul.
Aștept cu nerăbdare să-mi îmbrățișez fetița, când ajung acasă, și să-i spun: „Mi-a fost dor de tine. Te iubesc!”
Discuția cu fetița mea
