Chivu avertizează Inter: „Ne va fi greu!”

Home » Chivu avertizează Inter: „Ne va fi greu!”

Nici nu a ajuns bine pe banca Interului că pentru Cristi Chivu începe deja un meci crucial.

În noaptea de miercuri spre joi (ora 04.00, VOYO), vicecampioana Europei va înfrunta River Plate (Argentina) într-o partidă esențială pentru ambele echipe în drumul spre optimile Mondialului Cluburilor. Acest meci a generat deja controverse, fiind suspectat de blat.

Chiar dacă există posibilitatea ca ambele echipe să avanseze „la braț“ în faza eliminatorie, Cristi Chivu se așteaptă la un meci extrem de greu. Motivele sale au fost expuse în cadrul unei conferințe de presă susținute la Seattle.

„Echipele sud-americane au o formă fizică superioară în această competiție“

Chivu a subliniat că River Plate beneficiază de un avantaj important în confruntarea cu Inter. Sud-americanii se află într-o formă fizică mai bună, având în vedere că milanezii au disputat 61 de meciuri de la începutul verii anului trecut.

Ne așteaptă un meci complicat cu River Plate, similar celor două anterioare. Echipele întâlnite aici s-au dovedit ambițioase. Au dorit să-și arate valoarea. Ne-au provocat pe teren. Așa va fi și cu River Plate. Mai ales că echipele sud-americane au acum o condiție fizică superioară față de echipele europene. Așadar, ne va fi greu. Totuși, ne plac provocările și vom încerca să abordăm această partidă în cea mai bună formă fizică și mentală“, a declarat Chivu în fața jurnaliștilor.

„Terenul? Se observă că este de fotbal american“

Meciul Inter – River Plate se va disputa pe stadionul „Lumen Field“ din Seattle. Întrebat despre calitatea gazonului, după ce a inspectat terenul, Chivu a avut o reacție sinceră.

Nu avem motive de nemulțumire. Ne-am obișnuit deja cu gazoanele de aici. În Los Angeles nu era cel mai bun teren. Dar e nevoie să ne adaptăm la condițiile locale. Infrastructura este excelentă. Totuși, se vede că gazonul nu este la nivelul celor din Europa. Se observă că stadioanele sunt de fotbal american, nu de fotbal. Dar nu este chiar atât de rău“, a continuat Chivu.

„Admirăm River Plate“

În continuarea intervenției sale, antrenorul de 44 de ani a discutat despre adversara echipei sale.

Am un respect deosebit pentru Marcelo Gallardo. Este o persoană minunată. A fost un jucător excepțional și a devenit un antrenor de succes. Cu River Plate, a obținut rezultate excelente. River este o echipă valoroasă, cu jucători care au experiență în fotbalul european. River Plate reprezintă o echipă emblematică pentru fotbalul sud-american, o echipă pe care o admirăm cu toții“, a spus Chivu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 30x (cazinou) / 10x (sport). Pariu fără risc 250 RON. Rotiri gratuite în funcție de depunere. Valabil 10 zile.

Disponibil pentru primele trei depuneri, cu cerințe de rulaj 35x și 45x pentru câștiguri din rotiri gratuite.

Valabil doar pentru conturi noi, cu depuneri de min. 50 RON. Bonus valabil 7 zile, rulaj 35x.

Rulaj x35 pentru bonus și x40 pentru câștiguri din rotiri gratuite. Depunere minimă 100 RON. Valabil 7 zile, rotirile expiră în 2 zile.

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.