Acesta este primul trofeu al sezonului pentru campioana en-titre, însă performanța echipei lui Elias Charalambous nu a convins pe toată lumea, în ciuda dominării din prima repriză.
Analiza făcută de fostul internațional Marius Baciu evidențiază problemele din jocul roș-albaștrilor, țintind direct jucătorii experimentați ai echipei.
Roș-albaștrii au deschis scorul prin nou-venitul Dennis Politic (48′), dar CFR a egalat cu o execuție spectaculoasă a lui Alin Fică (65′). Trofeul a fost decis de un șut de la distanță al lui Risto Radunovic, în minutul 90+3, care a adus bucurie fanilor bucureșteni.
„Se observa că nu gândește!”
Marius Baciu a fost categoric în privința calității jocului și a greșelilor liderilor de pe teren.
„Am observat mari erori de interpretare a multor faze la Popescu și Chiricheș, jucători cu experiență.”, a subliniat acesta.
Nici căpitanul Darius Olaru nu a scăpat de critici: „Nu l-am văzut activ, a comis multe greșeli, părea nervos, ceea ce l-a făcut să greșească și mai mult.”
Cel mai aspru a fost însă cu Vlad Chiricheș, ale cărui greșeli le-a atribuit epuizării. „Am observat multe erori, chiar și la Chiricheș, căuta spațiu, se simțea că nu gândește, ceea ce cred că este din cauza oboselii.”
Cu toate acestea, fostul fundaș a menționat și doi jucători care s-au remarcat. „Ștefănescu a avut o prestație foarte bună. De asemenea, Politic, a marcat, ceea ce este important pentru el,” a concluzionat Marius Baciu.