UEFA a decis să boicoteze Campionatul Mondial al Cluburilor!

Home » UEFA a decis să boicoteze Campionatul Mondial al Cluburilor!

Aleksander Ceferin, președintele UEFA, nu a fost prezent la niciun meci de la Campionatul Mondial al Cluburilor, având în vedere tensiunile dintre UEFA și organizatorul acestei competiții mondiale, FIFA.

Pe parcursul primei ediții extinse a Campionatului Mondial al Cluburilor, câștigată recent de Chelsea, președinții din majoritatea confederațiilor continentale s-au aflat în SUA, la diverse meciuri ale competiției.

Singura excepție a fost UEFA. Președintele acesteia, Aleksander Ceferin, a decis să boicoteze competiția organizată sub egida FIFA, în contextul conflictelor dintre organizațiile respective.

Scandal după petrecerea de majorat a lui Lamine Yamal » Starul Barcelonei, denunțat că a „batjocorit demnitatea persoanelor cu handicap”!

SPANIA

Scandal după petrecerea de majorat a lui Lamine Yamal » Starul Barcelonei, denunțat că a „batjocorit demnitatea persoanelor cu handicap”!

Explicațiile UEFA sunt insuficiente

Într-un răspuns oficial pentru o publicație, un purtător de cuvânt al UEFA a menționat că „dacă ați scăpat din vedere, toată atenția UEFA și a președintelui său este concentrată pe Campionatul European Feminin. Este un eveniment major pentru noi și necesită un angajament și o atenție considerabilă”.

Totuși, Ceferin a fost prezent doar la un singur meci din cele 22 disputate la Campionatul European Feminin până la redactarea acestui articol. De asemenea, competiția continentală a debutat pe 2 iulie, cu mai bine de două săptămâni înainte de startul Mondialului Cluburilor (13 iunie).

Conflicte între UEFA și FIFA

Surse citate susțin că motivul real ar fi concurența recentă pe care FIFA o creează în materie de competiții intercluburi:

Directorii de rang înalt de la UEFA sunt îngrijorați de influența FIFA în fotbalul de club, posibila extindere a Campionatului Mondial al Cluburilor și potențialul acestuia de a concura cu UEFA Champions League ca cea mai populară competiție de club din lume”.

De asemenea, pe rețelele sociale oficiale ale UEFA nu a fost menționată competiția din SUA decât după finala competiției. UEFA a transmis un mesaj de felicitare, subliniind că „Felicitări, Chelsea! Deținătorii UEFA Conference League au câștigat Campionatul Mondial al Cluburilor”.

Vor fi mai multe echipe europene la următoarea ediție a Mondialului Cluburilor?

Recent, președintele FIFA, Gianni Infantino, nu a exclus posibilitatea ca următoarea ediție să includă un număr mai mare de echipe europene și a menționat ideea ca acest format extins să aibă loc o dată la doi ani, în loc de organizarea sa la fiecare patru ani.

Infantino a enumerat echipele pe care și-ar dori să le vadă la competiția globală, printre care se numără Manchester United, Arsenal, Barcelona, Liverpool, Tottenham, Milan și Napoli.

În această primă ediție extinsă, Campionatul Mondial al Cluburilor a inclus 12 echipe europene, 6 din sudul Americii, 4 din Asia, 4 din Africa, 5 din America Centrală și de Nord și una din Oceania. În finală s-au confruntat două echipe europene, Chelsea și PSG, cu Chelsea câștigând cu 3-0.

FIFA a alocat sume considerabile încă de la prima ediție a noului Campionat Mondial al Cluburilor, iar Chelsea, câștigătoarea competiției, va primi aproximativ 125 de milioane de dolari. Spre comparație, Real Madrid a încasat 154 de milioane de dolari de la UEFA după victoria din Champions League din 2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Pariu inițial de minim 20 RON la cotă 1.50+, rulaj x3 pentru conversie, valabilitate 30 de zile.

Bonusul este valabil doar pentru noii jucători care își verifică contul.

Doar pentru clienți noi din România. Depunere minimă 50 RON. Rulaj 8x în 14 zile. Cota minimă 1.65. Skrill și Neteller nu sunt eligibile.

Bonus valabil 1 zi, activare imediată, rulaj 40x la depunere și bonus, câștig maxim 10.000 RON sau 1.000 RON la Wisdom of Athena.

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.