Irina Begu a obținut o victorie remarcabilă duminică, la Iași Open 2025! Aceasta s-a impus în finala incitantă, obținând astfel cel de-al șaselea trofeu WTA în cariera ei de două decenii.
Fericită de acest rezultat, care i-a adus și un plus la câștigurile din tenis, Begu a fost prezentă la festivitatea de premiere, unde a susținut un discurs emoționant. Jucătoarea română l-a menționat în mod special pe antrenorul ei, Victor Crivoi, în fața mulțimii.
„Vreau să mulțumesc echipei mele, familiei, părinților, fratelui, cumnatei și nepoțelului meu. Victor, îți sunt recunoscătoare pentru susținerea ta constantă. Am trecut prin momente dificile și ai fost mereu acolo să mă sprijini. Mulțumesc și lui Lucian Nicolescu, antrenorul meu de pregătire fizică. Așa cum am spus și în zilele anterioare, n-aș fi reușit să joc în ultimii doi ani fără ajutorul vostru. Vă mulțumesc și vouă, celor din public, pentru susținere. Nu mă așteptam să câștig acest turneu, dar m-ați încurajat din primul meci până în finală. Acest trofeu va avea un loc special în inima mea“, a afirmat Begu.
Begu la ultima participare la Iași Open?
Ținând cont de vârsta sa și de experiența de peste 20 de ani în tenis, Irina Begu a menționat că o posibilă participare viitoare la Iași Open 2026 nu este sigură în acest moment.
„Vom vedea în ce condiții voi reveni la Iași. Cu siguranță voi veni, dar în funcție de circumstanțe“, a declarat Begu.