În primul meci european după 53 de ani, U Cluj a avut o primă repriză destul de promițătoare, cu ocazii la poarta adversarilor, grație lui Alex Chipciu și Dan Nistor. Însă în partea a doua, echipa antrenată de Sabău a dezamăgit, având o prezență slabă în atac și fiind aproape de înfrângere, gazdele nimerind chiar bara.
Reacția lui Ioan Ovidiu Sabău după meciul cu Ararat-Armenia
După finalul partidei, Ioan Ovidiu Sabău și-a exprimat nemulțumirea față de evoluția jucătorilor săi.
„Rezultatul este unul favorabil, dar ca joc avem multe de îmbunătățit. Este un rezultat pozitiv pentru o partidă în deplasare. A fost prima noastră experiență în Europa, dar trebuie să conștientizăm că astăzi am jucat foarte slab. Odată ce realizezi acest lucru, reacționezi, te pregătești diferit și acumulezi experiență.
În prima repriză, am fost mai hotărâți și am avut ocazii de a marca, dar în partea a doua am fost prezenți doar în mică măsură.
Am comis foarte multe pase simple pentru adversar, am pierdut dueluri și la ultima pasă mai făceam o preluare în plus”, a declarat Sabău.
Returul se va desfășura în România joi, 31 iulie, de la ora 20:00, pe Stadionul Municipal din Sibiu.