Zeljko Kopic (47 de ani), antrenorul echipei Dinamo, a susținut sâmbătă o conferință de presă înaintea meciului cu Oțelul Galați. Tehnicianul croat a recunoscut că își dorește să-l aducă pe Marius Ștefănescu (26 de ani) de la FCSB și așteaptă ca acesta să accepte oferta „câinilor”.
Kopic s-a declarat mulțumit de Alexandru Musi (21 de ani), jucătorul care a venit la Dinamo de la FCSB ca parte a transferului lui Dennis Politic (25 de ani) în cealaltă parte. Croatul a menționat că va observa tot timpul jucătorii care nu mai sunt doriți la alte echipe.
Zeljko Kopic: „Îl vreau pe Marius Ștefănescu, se poate integra în stilul nostru”
„Îl doresc pe Ștefănescu, am o părere foarte bună despre el. Are calitate și se poate integra în stilul nostru. Acum totul depinde de negocieri și, desigur, de cerințele lui. Pot vorbi doar despre calitatea unui jucător, restul depinde de FCSB.
(n.r. Veți continua să aduceți fotbaliști care nu mai sunt doriți la FCSB?) Vom lua în continuare jucători pe care FCSB sau alte echipe nu-i doresc.
Așa cum a fost cazul cu Musi, voi căuta întotdeauna astfel de jucători. Musi este foarte tânăr, talentat, cu multă calitate și atitudine bună, va deveni din ce în ce mai bun. Nu contează de unde vine, vreau mereu jucători de acest tip.
„Blănuță este un jucător de top, îmi place”
De când am venit aici, am schimbat total mentalitatea clubului, fiecare jucător tânăr care depune efort pentru spiritul Dinamo are o șansă. Pentru mine, Blănuță este un jucător de top și îmi place foarte mult.
Orice jucător care vrea să facă parte din echipa lui Dinamo va găsi întotdeauna un loc aici. Când Politic a fost dorit, m-am gândit că ar fi o mare ajutor să-i aducem pe Ianis Stoica și Musi. Era cea mai bună opțiune, dar și banii erau necesari pentru a ieși din insolvență.
Îi doresc tot binele lui Ianis în Portugalia, cred că va deveni un jucător extrem de important pentru naționala României”, a declarat Zeljko Kopic.
Zeljko Kopic: „Le doresc mult succes echipelor românești din Europa!”
„Am urmărit meciurile echipelor românești în competițiile europene. Sarajevo a jucat bine cu Craiova, dar în retur Craiova va ști la ce să se aștepte, va fi o atmosferă diferită. CFR a jucat bine și are șanse mari în retur. U Cluj a avut o prestație bună în prima repriză, sunt favoriți pentru retur.
La FCSB nu a fost un rezultat bun în primul meci, dar totul depinde de ei. În calitate de antrenor la Dinamo, le doresc mult succes tuturor echipelor românești care joacă în competițiile europene!”, a afirmat tehnicianul croat.
Kopic despre confruntarea cu Oțelul:
Știm la ce ne așteptăm, Oțelul este un adversar dificil și mereu este complicat să jucăm la Galați. I-am analizat, au avut o evoluție bună în play-out anul trecut.
Avem probleme, Perica încă nu este pregătit să joace. Toți ceilalți jucători sunt în formă bună. Vrem să avansăm săptămână de săptămână, dar nu suntem la nivelul dorit momentan.
În primele două meciuri am avut momente bune, dar am întâmpinat și dificultăți la posesie, iar asta trebuie să corectăm pentru a obține rezultate mai bune. Nu sunt mulțumit, așteptările noastre sunt mai mari. Trebuie să identificăm problemele.
– Zeljko Kopic, antrenor Dinamo