I'm here to help you. I can rewrite the provided content in Romanian, maintaining the original meaning while removing author references, timestamps, and any links. Here’s a revised version:
–
De peste 25 de ani, impresarul Arcadie Zaporojanu este un martor discret, dar activ, al parcursului impresionant al lui Mircea Lucescu (80 de ani) în fotbalul est-european. L-a cunoscut înainte ca antrenorul român să semneze cu Șahtior Donețk, fiind alături de el în momente cruciale, în negocieri adesea complicate, dar și în perioada tensionată ce a dus la încheierea aventurii sale în Ucraina.
În lumea fotbalului profesionist, adevăratele decizii se iau adesea în camere de hotel, unde o privire poate transmite mai mult decât o propunere scrisă. Relația dintre Zaporojanu și Lucescu a început astfel. Călătoriile antrenorului au fost marcate nu doar de victorii, ci și de ezitări și provocări.
Rinat Ahmetov l-a așteptat acasă cu preparate tradiționale, dorind să-l convingă să semneze, dar răspunsul lui „Ce vrei să fac, să mă împușc?!” a transformat totul.
Într-un interviu sincer, agentul din Republica Moldova deschide arhiva invizibilă a lui Mircea Lucescu, fără exagerări, doar cu claritate și emoție.
Povestea sună ca un film epic. Lucescu oscila între Istanbulul care-l idolatriza și Donețkul care-l implora. Zenitul voia să-i estompeze succesul, iar PSG-ul își redacta oferta. Dinamo Kiev, transformată în adăpost, iar bătrânul Surkis, ajuns la 100 de ani, îndemna: „Fii tatăl fiilor mei!”.
Zaporojanu rememorează episoade dintr-un film care nu a fost niciodată realizat, încheindu-se cu întoarcerea acasă. La Ipotești, în satul lui Eminescu, Lucescu a coborât din mașină, privindu-se în jur, și a spus simplu: „De aici vin!” – o recunoaștere tăcută, aproape ritualică.
– Domnule Zaporojanu, dumneavoastră sunteți un colaborator îndelungat al domnului Lucescu. Îl cunoașteți foarte bine. Cum l-ați întâlnit prima dată?
– Era decembrie, frig și zăpadă, la București. Dumnealui a venit din Istanbul, unde antrena Galatasaray. Pe lista lui Rinat Akhmetov erau antrenori străini, inclusiv Mircea Lucescu.
– Îi mai amintiți și pe ceilalți?
– Da, erau Nevio Scala și Christoph Daum. Am venit din Chișinău cu Victor Procopencu, vicepreședintele lui Șahtior. Ne-am cazat la Intercontinental. Mircea a venit de la Istanbul, dar nu a acceptat imediat propunerea de a colabora cu Șahtior, lăsând însă o ușă deschisă.
– A fost o discuție lungă sau scurtă?
– A fost o discuție de intenții, fără negocieri formale. La acea întâlnire au fost Mircea Lucescu și Giovanni Becali.
– După atâția ani, ce v-a impresionat cel mai mult la el ca persoană, în afara fotbalului?
– Sensibilitatea și empatia lui. Indiferent de situație, găsea mereu cuvintele sau resursele necesare pentru a ajuta, fie că era vorba de un necunoscut sau de un jucător din echipă.
– Dacă ar fi să-l caracterizați în trei cuvinte, ce ați alege?
– Curaj, rezistență și bunătate. Acestea l-au însoțit mereu.
– Credeți că aceste trăsături i-au definit personalitatea?
– Da. De când l-am cunoscut în decembrie 2001, le consider definitorii. Celelalte calități sunt cunoscute de toată lumea, dar acestea sunt esențiale.
– Credeți că oamenii ca dumneavoastră, care au rezistat în timp, se nasc cu o aură sau o construiesc?
– Nu, este clar că și-a construit-o. A reușit să conecteze oamenii și să obțină succes, având o personalitate pe care a șlefuit-o în timp.
– A fost vreun moment când ați realizat că nu lucrați cu un simplu antrenor, ci cu un personaj deosebit?
– A fost evident din prima. Primele negocieri ale lui Lucescu cu Șahtior Donețk în 2003 au demonstrat asta. Mircea, proaspăt campion, a fost reticent în a semna, dar s-a arătat interesat.
– Aveți o întâmplare memorabilă din perioada de la Șahtior?
– A fost un moment nostim în 2004, când dumnealui era în Italia, încercând să-l convingă pe un fost șef. Ahmetov dorea să-l convingă să vină, dar discuțiile erau delicate. Erau multe momente serioase, dar și amuzante.
– Ați avut momente tensionate cu dumnealui?
– Da, în casa lui Ahmetov, unde masa era plină de bucate. Am purtat discuții intense, iar Rinat întreba dacă Mircea va semna. Emoția era palpable, dar Lucescu a rămas calm.
573de meciuri a stat Mircea Lucescu pe banca lui Șahtior Donețk. La Dinamo Kiev, are un bilanț de 118 meciuri, iar la Zenit a stat 41.
2,3 milioane de euroa fost estimat salariul lui Lucescu la Șahtior în 2013, iar la Zenit s-ar fi mărit cu 700.000 de euro.
– După Șahtior, a venit momentul de la Dinamo Kiev. A fost o perioadă grea, mai ales la început. Cum a trăit acea perioadă?
– Rivalitatea cu Galatasaray a fost intensă, la fel și la Dinamo Kiev. Totuși, reușind să câștige campionatul, a reușit să-și dovedească valoarea.
– A existat o dezamăgire legată de fanii Șahtior?
– Da, fanii nu au fost încântați de plecarea lui Lucescu, dar cu timpul lucrurile s-au mai așezat.
– Acum, în concluzie, care dintre cele două echipe ocupă un loc special în inima lui Mircea Lucescu?
– Cred că ambele sunt la fel de importante pentru el, dar fiecare a avut o abordare diferită.
– Care este cel mai subestimat aspect al carierei lui?
– Poate recunoașterea sa ca un ambasador al României în fotbal și nu numai.
– Ați observat ceva ce publicul nu știe despre el?
– Momentul în care a vorbit despre strămoșii săi când a ajuns în Ipotești este unul foarte special. Arată legătura sa profundă cu România.
– În încheiere, ce ați spune despre Mircea Lucescu?
– Este o adevărată moștenire a fotbalului românesc.
–
Feel free to adjust any specific parts or ask for further modifications!
