Jumătate din numărul de jucătoare de acum trei ani: câte românce se află în top 100 WTA în prezent

Home » Jumătate din numărul de jucătoare de acum trei ani: câte românce se află în top 100 WTA în prezent

Tenisul feminin din România se află într-o perioadă de excelență, având parte de una dintre cele mai talentate generații din ultimele cincisprezece ani. Această tranziție este simbolizată de Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, care continuă tradiția lăsată de jucătoare precum Sorana Cîrstea, Irina Begu și Simona Halep.

Aceste două jucătoare au reușit să obțină, în ultimele trei sezoane, victorii importante în turneele de mare șlem și aspiră la succesuri din ce în ce mai mari în lumea profesională a tenisului feminin.

România în top 100 WTA, acum trei ani

Acu trei ani, România atinsese o performanță remarcabilă în clasamentul WTA, având nu mai puțin de șase jucătoare în top 100.

În septembrie 2022, România se mândrea cu prezența a șase sportive în prima sută mondială, o realizare de două ori mai mare decât acum.

În plus, trei din aceste jucătoare se aflau chiar în top 50 WTA. Simona Halep (9), Sorana Cîrstea (38), Irina Begu (41), Ana Bogdan (65), Jaqueline Cristian (87) și Gabriela Ruse (96) erau în această prestigioasă clasare cu puțin timp în urmă.

Pe de altă parte, situația din ultimii ani a fost marcată de schimbări semnificative: Simona Halep a fost implicată într-un scandal de dopaj, din care a ieșit cu relativ succes, dar ulterior s-a retras din competiții; Sorana Cîrstea a avut de înfruntat o accidentare care a dus la o scădere în clasament, după o prezență constantă în top 50 WTA.

Accidentările au influențat și parcursul Anei Bogdan, care a ieșit din top 200 WTA, după ce în 2022 a avut cele mai bune rezultate din carieră.

Jaqueline Cristian, liderul tenisului românesc

În prezent, România trece printr-o „săptămână roșie” în clasamentul WTA, majoritatea jucătoarelor având mici reculuri în ierarhie.

Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse și Irina Begu se află în top 100 WTA, ocupând locurile 52, 58 și, respectiv, 86.

Gabriela Ruse a coborât două locuri, Jaqueline Cristian cu trei, iar Irina Begu cu patru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 30x (cazinou) / 10x (sport). Pariu fără risc 250 RON. Rotiri gratuite în funcție de depunere. Valabil 10 zile.

Depunere minimă 50 RON, rulaj 7x depunere + bonus la cote minime de 1.80. Se aplică termeni suplimentari.

Bonusul necesită rulaj de 6X, cota minimă 1.60 (single) sau 1.50 (combo). Free Spins au rulaj 40X și se joacă pe Shining Crown.
Doar pentru clienți noi din România. Depunere minimă 50 RON. Rulaj 8x în 14 zile. Cota minimă 1.65. Skrill și Neteller nu sunt eligibile.

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.