Nemulțumirea lui Arne Slot după ce Liverpool a obținut șase victorii în șase meciuri în UEFA Champions League

Home » Nemulțumirea lui Arne Slot după ce Liverpool a obținut șase victorii în șase meciuri în UEFA Champions League

„Cormoranii”, care au marcat prin Mohamed Salah (63 – penalty), continuă să obțină victorii și se află pe primul loc în clasament.

Chiar dacă echipa are un parcurs impresionant în această stagiune, Arne Slot nu a fost pe deplin mulțumit de performanța din meciul cu Girona, aspect pe care l-a subliniat în conferința de presă.

„Dacă mă întrebați despre toate meciurile, sunt mulțumit de rezultate. Am fost entuziasmat de primele cinci meciuri și de stilul în care am jucat. Totuși, nu sunt deloc mulțumit de prestația din această seară.

Trebuie să joci mai agresiv împotriva unei echipe care știe să controleze mingea. Chir s-a meritat mai mult în această competiție, nu doar cele trei puncte acumulate până acum.

Când am pierdut mingea, nu am fost suficient de ofensivi. De fiecare dată au avut oportunitatea să atace poarta noastră. Repriza a doua a fost puțin mai bună, dar încerc să păstrez un ton optimist.”, a afirmat antrenorul olandez.

Mohamed Salah a atins 50 de goluri în UEFA Champions League

Liverpool a obținut nu mai puțin de șase victorii în UEFA Champions League, iar echipa lui Arne Slot și-a asigurat deja locul în optimile de finală ale competiției.

Pentru Salah, acesta a fost golul cu numărul 50 în Liga Campionilor, iar starul echipei Liverpool a egaleazău pe Filippo Inzaghi, intrând astfel în top 10 marcatori din istoria competiției.

Cum arată top 10 marcatori din UEFA Champions League

  • 1. Cristiano Ronaldo – 141 de goluri
  • 2. Lionel Messi – 129
  • 3. Robert Lewandowski – 101
  • 4. Karim Benzema – 90
  • 5. Raul Gonzalez – 71
  • 6. Ruud van Nistelrooy – 60
  • 7. Andriy Shevchenko – 59
  • 8. Thomas Muller – 54
  • 9. Thierry Henry – 51
  • 10. Mohamed Salah – 50

Datorită golului marcat în meciul cu Girona, Salah l-a depășit pe Zlatan Ibrahimovic și Alfredo Di Stefano, ambii având câte 49 de goluri în competiția UEFA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Bonusul trebuie activat după depunere și utilizat în maximum 1 zi. Se aplică un rulaj de 40x pe suma depusă + bonus.

Valabil doar pentru conturi noi, cu depuneri de min. 50 RON. Bonus valabil 7 zile, rulaj 35x.

Bonus: 100 Rotiri Gratuite la jocul Shining Crown, fără depunere, pentru jucătorii noi care își verifică contul.

Depui minimum 50 RON pentru a primi bonusul. Free Spins disponibile doar pe Shining Crown. Bonusul și câștigurile din rotiri trebuie rulate conform cerințelor în 7 zile.

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   
Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

Pariuri & Cazino - 500 RON , 40 RON Free Bet + 199 Rotiri

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.