Una dintre ofertele primite de Andrei Rațiu a fost din Premier League, de la Aston Villa, în valoare de 18 milioane de euro. Clubul spaniol a refuzat oferta, afirmând că îl va lăsa să plece doar dacă se va achita clauza de reziliere de 25 de milioane de euro. Poziția celor de la Rayo Vallecano a indignat atât pe Rațiu, cât și pe agentul său, care au protestat la sediul clubului.
Ivan Baliu, înlocuitorul lui Rațiu: ”Am fost și eu în locul lui, am avut oferte, iar când clubul nu le acceptă, apare o frustrare greu de gestionat!”
Ivan Balliu, fundașul lateral de la Rayo Vallecano și competitorul lui Andrei Rațiu pe același post, a participat la conferința de presă înaintea meciului cu Girona din prima etapă a campionatului spaniol, ceea ce sugerează că Inigo Perez nu se va baza pe Rațiu în deschiderea noului sezon.
Balliu a fost întrebat de jurnaliști despre situația lui Rațiu. Fotbalistul albanez a mărturisit că fundașul român este supărat din cauza refuzului clubului de a accepta mai multe oferte, dar a adăugat că Rațiu se antrenează foarte bine. I-a transmis acestuia să continue cu prestațiile bune din sezonul anterior și să aștepte o oportunitate și mai bună.
”Îmi pot imagina cum se simte, am avut și eu oferte, iar când clubul nu le acceptă, pot apărea frustrări, dar el își menține calmul și se pregătește bine. Concurența este benefică.
Ne înțelegem foarte bine. E de înțeles ca cineva să se simtă supărat când primește o oportunitate bună. Trebuie să se concentreze pe aspectele pozitive și să se mobilizeze pentru un sezon reușit. Poate va apărea o ofertă și mai avantajoasă”, a declarat Ivan Balliu la conferința de presă.
Inigo Perez: ”Transferurile nu se fac doar pe baza dorințelor jucătorilor!”
Subiectul a fost abordat și de antrenorul Inigo Perez. Fără să menționeze vreun nume, el a subliniat că transferurile nu se finalizează doar pentru a satisface voința unui jucător.
”Știu cum funcționează piața transferurilor. Există situații în timpul perioadei de mercato pe care nu le putem controla. Este esențial să aducem jucători capabili să evolueze atât pe flancuri, cât și în atac. Comunic constant cu directorii sportivi, iar noi avem o coordonare excelentă. Transferurile nu se fac doar din dorința unei persoane. Totuși, sunt mulțumit de echipa pe care o am la dispoziție”, a adăugat Inigo Perez.