Boxerul medaliat cu bronz la Europene, arestat preventiv după altercația cu un tânăr de 16 ani

Home » Boxerul medaliat cu bronz la Europene, arestat preventiv după altercația cu un tânăr de 16 ani

Renato Nica, boxerul în vârstă de 16 ani care a agresat un alt tânăr de aceeași vârstă, a fost reținut de poliția din Bacău.

Astfel, medaliatul cu bronz la competițiile europene a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a evadat din centrul olimpic de la Onești pentru a-l agresa pe un alt băiat, conflictul având la bază o fată.

Renato Nica, reținut după incidentul din fața unei săli de joc din Bacău

Renato Nica a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii din Bacău, în urma unui incident din noaptea de luni, 11 august, în fața unei săli de joc din localitate.

La data de 12 august, o femeie de 36 de ani din Bacău a sesizat Secția 1 Poliție printr-o plângere, menționând că în dimineața acelei zile, în jurul orei 00:30, fiul său a fost agresat de un alt băiat, având nevoie de îngrijiri medicale. Polițiștii investighează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și continuă cercetările pentru a stabili exact toate circumstanțele comiterii faptei.

Comunicat al IPJ Bacău

Vasile Câtea: „Cariera sportivă s-a terminat definitiv”

Președintele FRB, Vasile Câtea, a reacționat la scurt timp după incidentul din Bacău.

„Am convocat o ședință a Comisiei de Disciplină pentru luni, pentru a lua o decizie. Din punctul meu de vedere, cariera sportivă s-a terminat definitiv. Nu creștem huligani! Înțeleg că este un copil cu potențial, dar acest lucru nu justifică deloc reacția sa extrem de agresivă”, a spus Vasile Câtea.

Tatăl victimei, Bogdan Sava, a declarat: „Băiatul care l-a lovit are o prietenă care s-a întâlnit cu fiul meu la festivalul de la Insulă. De atunci, îl urmărește. Luni seară, a venit la o sală de jocuri unde fiul meu merge des, însoțit de mai mulți prieteni, și l-au scos afară. El nu a ripostat, deși practică kickboxing. Erau mulți, iar el este cuminte, antrenorul Mardare l-a învățat să nu riposteze în astfel de situații. L-a lovit pe nepregătite, ar fi putut să se întâmple ceva mult mai grav.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Bonus valabil doar pentru conturi noi. Rotiri cu rulaj 40x, max retragere 100 RON. Bonus cazino activ pentru primele 4 depuneri.

Depunere minimă: 50 RON (Depunerea #1 și #3) / 100 RON (Depunerea #2)

Depunere minimă 50 RON. Cerințe de rulaj 50x bonus + depunere. Miza maximă 50 RON. Bonus valabil 30 de zile. Retragere maximă 2.000 RON.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 5x în 60 zile. Pariuri min. 4 selecții (1.35 cote pre-match) sau 2 selecții (1.20 live).

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.