Imane Khelif a generat o controversă internațională legată de identitatea ei de gen, însă în Algeria a fost primită cu entuziasm de sute de mii de susținători după întoarcerea de la JO 2024 (Paris), unde a triumfat în competiția de box.
În această vară, un raport medical confidențial a fost dat în vileag, dezvăluind că medaliata cu aur de la Paris are caracteristici biologice masculine. Testele efectuate de Dr. Lal PathLabs din New Delhi, un laborator acreditat, au confirmat că aceasta este bărbat din punct de vedere genetic, conform standardelor internaționale.
Acest raport a fost publicat ulterior, stârnind reacții puternice în rândul opiniei publice, iar un număr considerabil de personalități a cerut anularea medaliei obținute de Imane Khelif.
Donald Trump, măsuri istorice pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles
Înainte ca această informație să devină de domeniul public, Imane Khelif a declarat că își dorește să își păstreze titlul la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice, care va avea loc la Los Angeles în 2028. Ea a menționat că nu se simte afectată de ordinul semnat de președintele Donald Trump, care interzice participarea sportivelor transgen în competițiile feminine în SUA.
Recent, în Statele Unite, după publicarea raportului medical, discuțiile despre o posibilă decizie importantă pe care Donald Trump ar putea să o ia în legătură cu Jocurile Olimpice de la Los Angeles s-au intensificat.
Donald Trump: ”Va exista un sistem de testare foarte riguros”
Președintele SUA a avertizat că va implementa teste riguroase pentru toate sportivele olimpice, pentru a evita situații similare cu cea a lui Imane Khelif.
”Cred că va fi un sistem de testare foarte rigoros. În privința acuzațiilor, ar trebui să discut cu procurorul general. Nu am certitudini!
Dar, va exista o formă extrem de strictă de testare. Iar dacă rezultatul nu va fi favorabil, nu vor participa la Jocurile Olimpice”, a afirmat Donald Trump.