Câte bilete au fost vândute pentru derby-ul Rapid – FCSB?

Home » Câte bilete au fost vândute pentru derby-ul Rapid – FCSB?

Giuleștenii doresc să profite de începutul promițător de sezon și să obțină victorie în derby. Conducerea Rapidului a decis să mute meciul pe Arena Națională cu scopul de a atrage un număr mai mare de spectatori, însă se estimează că asistența de duminică nu va fi una impresionantă.

Până duminică, s-au vândut aproximativ 22.000 de bilete, iar organizatorii se așteaptă ca numărul total al spectatorilor să depășească 25.000.

Rapid – FCSB, derby pe Arena Națională

În clasament, Rapid ocupă locul al treilea, cu 11 puncte, având un punct în spatele UTA-ei și două în urma liderului Universitatea Craiova. Giuleștenii au înregistrat până acum trei victorie și două remize în primele cinci etape ale sezonului regulat.

Pe de altă parte, FCSB a avut un început mai slab de sezon, mai ales că este implicată și în competițiile europene. Echipa antrenată de Elias Charalambous are doar patru puncte după cinci meciuri, cu o victorie, un egal și trei înfrângeri.

Ultimul meci dintre Rapid și FCSB s-a desfășurat în Giulești, în etapa a șasea din play-off-ul sezonului anterior, când roș-albaștrii au câștigat cu 2-1 în fața echipei conduse la acel moment de Marius Șumudică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Bonusul este valabil doar pentru noii jucători care își verifică contul.

Bonusul se acordă doar clienților înregistrați prin canalele partenere. FreeBet de 40 LEI necesită o depunere minimă de 20 LEI. Rotirile gratuite trebuie rulate x30.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 100 RON. Cerințe de rulaj 6x bonus + depunere. Cote minime 2.0 (simplu) / 1.5 (multiplu). Pariu maxim 250 RON. Skrill/Neteller excluse. Valabil 30 zile.

Codurile bonus trebuie introduse la fiecare depunere pentru activarea ofertei.

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.