Plecat de la Rapid, a semnat cu o rivală din Superligă: „Sunt extrem de fericit!”

Home » Plecat de la Rapid, a semnat cu o rivală din Superligă: „Sunt extrem de fericit!”

Paul Iacob, fundaș în vârstă de 29 de ani, a semnat marți cu Oțelul Galați, echipa antrenată de Laszlo Balint, și a început deja antrenamentele alături de noua sa echipă.

Despărțirea de Rapid a avut loc după ce jucătorul nu a mai fost inclus în planurile formei principale, iar la un moment dat a luat în considerare să se adreseze Comisiilor FRF.

În cele din urmă, s-a ajuns la o înțelegere amiabilă, iar Iacob a reușit să își găsească repede o nouă echipă. Deși a fost dorit și de alte cluburi precum U Cluj, UTA și Botoșani, fundașul a ales proiectul de la Galați, semnând un contract valabil până în sezonul 2025/2026.

Paul Iacob: „Sunt foarte bucuros!”

„Sunt foarte bucuros să semnez cu Oțelul și să fac parte din acest club cu tradiție și suporteri minunați. Am simțit imediat că aici există multă pasiune și îmi doresc să contribui la atingerea obiectivelor echipei. Îl cunosc pe domnul Balint, am colaborat cu el și știu care sunt principiile sale. Vin cu dorința de a munci, de a aduce experiența mea în apărare și de a ajuta Oțelul să devină o echipă greu de învins. Abia aștept să văd duminică, la meciul cu CFR, un stadion plin,” a declarat Iacob după semnarea contractului.

Fundașul a jucat 63 de meciuri pentru Rapid, reușind să marcheze șase goluri și să ofere trei pase decisive. Patru dintre aceste goluri au fost înscrise chiar împotriva FCSB-ului, inclusiv unul în derby-ul câștigat cu 4-0 în martie 2024.

În prezent, Iacob are o valoare de 900.000 de euro pe Transfermarkt și devine o piesă esențială în apărarea Oțelului, mai ales înaintea confruntării cu CFR Cluj.

Meciul dintre cele două echipe va avea loc duminică, 24 august, de la ora 16:15, și va fi transmis LIVE TEXT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Bonusuri și rotiri gratuite sunt disponibile doar pentru jocuri de cazino. Rulajul trebuie îndeplinit într-o perioadă de 30 de zile.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 5x în 60 zile. Pariuri min. 4 selecții (1.35 cote pre-match) sau 2 selecții (1.20 live).

Pariu inițial de minim 20 RON la cotă 1.50+, rulaj x3 pentru conversie, valabilitate 30 de zile.
Valabil doar pentru conturi noi, verificare obligatorie, fără rulaj, doar pariuri multiple LIVE, cotă minimă 1.3 per eveniment.

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.