Momente neobișnuite, înainte de Universitatea Craiova

Home » Momente neobișnuite, înainte de Universitatea Craiova

Momente inedite înaintea meciului dintre Universitatea Craiova și Petrolul, parte din runda #7 a Superligii. Toni Sorică, crainicul echipei din Craiova, a făcut un apel către suporteri, lăsând multe persoane surprinse.

Acesta a solicitat fanilor să se îmbrace în alb și albastru, culorile echipei, sfătuindu-i să evite tricourile de alte nuanțe (roșu, portocaliu, galben), pe care le-a remarcat în tribunele „Ion Oblemenco”. Sorică le-a reamintit susținătorilor să evite folosirea vuvuzelelor și fluierelor, îndemnându-i să sprijine echipa prin vocile lor.

El a subliniat importanța unității în tribune și a cerut ridicarea eșarfelor deasupra capului în timpul imnului, afirmând că „cei care stau în picioare, respectă Știința”, ca semn de loialitate față de echipă. Aceste îndemnuri au fost făcute cu zece minute înainte de începutul meciului, chiar înainte de imn.

Apelul crainicului: „La meciul cu Bașakșehir, toată lumea îmbrăcată în alb și albastru!”

Universitatea Craiova - Petrolul, etapa 7

Observ multe tricouri roșii și portocalii. Nu putem face un mic efort? Vă rog, la meciul cu Bașakșehir, haideți să venim cu toții în alb și albastru. Să ne arătăm atașamentul față de echipă!

Am fost la Istanbul și, din păcate, în afară de suporterii noștri din peluză, care erau îmbrăcați în negru sau în tricourile Universității, ceilalți fani au fost nevoiți să își dea tricourile jos. Este important să veniți în alb și albastru, nu în roșu, portocaliu, galben sau alte culori!

Recent, atât eu, cât și alți susținători, am făcut apeluri pe rețelele de socializare.

Tribuna a II-a, jumătate să stea jos, VIP, aceasta se aplică și pentru dumneavoastră! De asemenea, o rugăminte: în ultima vreme am observat multe vuvuzele. V-am auzit fluierând și folosing vuvuzele, vă rog să renunțați! Cântați! Imnul nostru este cel mai frumos din România!

Cine stă în picioare, dovedește respectul față de Știința!

Vă rog, ridicați eșarfele deasupra capului! Din nou, aștept un răspuns de la voi:

Cine stă în picioare, respectă Știința!

– apelul crainicului, înainte de meciul cu Petrolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Doar pentru clienți noi din România. Depunere minimă 50 RON. Rulaj 8x în 14 zile. Cota minimă 1.65. Skrill și Neteller nu sunt eligibile.

Oferta pentru utilizatori noi, valabilă la primele patru depuneri, minim 30–100 RON, cu rulaj 35x și valabilitate 30 zile.

Bonus în trei pași, rulaj x35, mize maxime impuse, câștig limitat, activare în 5 zile. Rotiri gratuite fără rulaj, dar cu câștig maxim retragibil.
Disponibil pentru primele trei depuneri, cu cerințe de rulaj 35x și 45x pentru câștiguri din rotiri gratuite.

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.