Amalia Lică, performanță uimitoare la gimnastica ritmică: „România a impresionat Rio!“

Home » Amalia Lică, performanță uimitoare la gimnastica ritmică: „România a impresionat Rio!“

Federația Română de Gimnastică Ritmică a transmis un mesaj, duminică seară, după ce Amalia Lică a câștigat medalia de argint la măciuci, în cadrul Campionatului Mondial de la Rio de Janeiro: ”România a impresionat Rio!”.

România a impresionat Rio! Amalia Lică a scris istorie, împreună cu antrenoarea sa Adriana Mitroi – două suflete unite într-o luptă comună, cu un rezultat care conturează viitorul gimnasticii românești. Echipa României a fost acolo, unită: Andreea Verdeș și Cătălina Radu, luptătoare până la final, Diana Valeanu, stâlpul din spatele fetelor, Marinela Jipa, ochiul vigilent care nu iartă greșelile, și Irina Deleanu, președinta FRGR, motorul unei federații care demonstrează că România nu se predă, nu renunță și nu se teme. Rio 2025 a fost scena în care România și-a strigat numele cu putere. Și acesta este doar începutul!”, a fost mesajul federației.

Pertanța primei medalii mondiale pentru România, în 33 de ani!

Gimnasta Amalia Lică a avut debutul la seniori, la numai 16 ani, la Campionatul Mondial de la Rio de Janeiro, reușind să obțină medalia de argint la măciuci și să se claseze pe locul 17 la individual. Această medalie obținută de Amalia în competițiile individuale mondiale este prima pentru România în ultimii 33 de ani, din 1992, când Irina Deleanu a cucerit bronzul la coardă.

În finala de duminică seară, Amalia Lică a evoluat prima, obținând medalia de argint cu un minim de 29.000 puncte. În calificări a terminat pe locul 7, având un total de 28.750 puncte. Medalia de aur a fost câștigată de atleta germană Darja Varfolomeev (31.700), iar medalia de bronz a mers la Stilianei Nikolova din Bulgaria (28.800).

Antrenamentul Amalieia Lică a dus-o ulterior în finala individuală, unde s-a calificat de pe locul 12 și a terminat pe locul 17 (penultimul), cu un total de 107.500 puncte (27.950 – cerc; 28.050 – minge; 25.000 – măciuci; 26.500 – panglică). Pe podium s-au clasat, în ordine, campioana olimpică Darja Varfolomeev (Germania, 121.900), Stiliana Nikolova (Bulgaria, 119.300) și Sofia Raffaeli (Italia, 117.950).

Amalia Lică, un CV impresionant

Amalia Lică are în palmares la nivel de junioare 6 medalii câștigate la Campionatele Europene, în 2022 și 2024 (5 aur, 1 argint) și 2 medalii la Campionatele Mondiale, în 2023 (1 argint, 1 bronz).

La Campionatul Mondial de la Rio de Janeiro, România a fost reprezentată și de Andreea Verdeș, care a terminat calificările pe locul 23, după o pauză de un an. În finala individuală s-au calificat primele 18 din cele 77 de participante.

La startul CM2025 s-au prezentat 102 gimnaste din 77 de națiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Bonus valabil doar pentru conturi noi. Rotiri cu rulaj 40x, max retragere 100 RON. Bonus cazino activ pentru primele 4 depuneri.

Bonus activabil la primele 3 depuneri. Rulaj 30x, 25x, 20x. Rotirile gratuite fără rulaj. Oferta valabilă până la 30.04.2025.
Doar pentru clienți noi din România. Depunere minimă 50 RON. Rulaj 8x în 14 zile. Cota minimă 1.65. Skrill și Neteller nu sunt eligibile.
Bonusul necesită o depunere minimă de 100 RON, cu rulaj de x35 pentru bani sau x1 depunere + x35 câștiguri pentru rotiri gratuite.

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.