Kylian Mbappe a reușit să marcheze două goluri în victoria obținută de Real Madrid, cu 3-0 pe terenul lui Oviedo, echipa la care evoluează portarul român Horațiu Moldovan, într-un meci din etapa a 2-a a campionatului, jucat duminică seara.
Căpitanul naționalei Franței a deschis scorul în minutul 37, iar apoi a înscris din nou în minutul 83, grație unei pase de la brazilianul Vinicius Junior, care a intrat pe teren în repriza a doua. Vinicius a fost și cel care a stabilit rezultatul final în minutul 90+3.
Conform surselor, Horațiu Moldovan a fost rezervă în acest meci și a stat pe banca de rezerve până la final.
Mbappe, noul purtător al numărului 10 la Real Madrid, își reafirmă astfel rolul de lider al echipei, fiind numit „omul meciului„, așa cum a fost și în prima etapă a noii ediții din La Liga, unde a marcat golul decisiv împotriva Osasunei Pamplona (1-0).
Rezultatele din La Liga – etapa a 2-a:
Vineri
Betis Sevilla – Deportivo Alaves 1-0
A marcat: Lo Celso (16).
Sâmbătă
Mallorca – Celta Vigo 1-1
Au marcat: Morey (87), respectiv Rueda (38).
Atletico Madrid – Elche 1-1
Au marcat: Soerloth (8), respectiv Rafa Mir (15).
Levante – FC Barcelona 2-3
Au marcat: Ivan Romero (15), Jose Morales (45+7 – penalty), respectiv Pedri (49), Ferran Torres (52), Elgezabal (90+1 – autogol).
Duminică
Osasuna Pamplona – Valencia CF 1-0
A marcat: Budimir (9).
Villarreal – Girona 5-0
Au marcat: Nicolas Pepe (7), Buchanan (16, 28, 64), Rafa Marin (25).
Real Sociedad – Espanyol Barcelona 2-2
Au marcat: Barrenetxea (61), Oskarsson (69), respectiv Pere Milla (10), Puado (45+1 – penalty).
Real Oviedo – Real Madrid 0-3
Au marcat: Kylian Mbappé (37, 83), Vinicius Junior (90+3).
Luni sunt programate meciurile Athletic Bilbao – Rayo Vallecano și Sevilla FC – Getafe.