

– Publicat luni, 25 august 2025, 20:10 / Actualizat luni, 25 august 2025, 20:11
Gloria Bistrița a pierdut duminică, după prelungiri, cu scorul de 39-40 în fața CSM București, în finala Supercupei României. Antrenorul echipei, Carlos Viver, consideră că formația sa ar fi putut câștiga meciul, în condițiile în care au ratat mai multe aruncări de la 7 metri. De asemenea, el a menționat că la Gloria, conducerea clubului oferă toate condițiile necesare pentru a realiza performanțe notabile.
Întors în handbalul românesc după o pauză de 2 ani, Carlos Viver a povestit cum a perceput finala Supercupei, ce obiective urmărește la Gloria Bistrița și cum intenționează să răsplătească suporterii pentru devotamentul lor.

Carlos Viver: „Ne-a lipsit precizia în momentele cheie!”
Deși echipa sa a pierdut Supercupa în fața CSM București, Carlos Viver este mulțumit de prestația Gloriei și consideră că echipa ar fi putut obține trofeul, dacă nu s-ar fi ratat atâtea aruncări de la 7 metri (5).
„Cred că finala a fost un meci intens între două echipe care se cunosc bine și care își dispută supremația în Liga Florilor. A fost un meci captivant pentru spectatori. Ne-am dorit să câștigăm, dar ne-a lipsit precizia în momente cheie. Am felicitat echipa pentru spiritul de luptă și curaj. Din păcate, am avut lipsuri în ceea ce privește precizia aruncărilor în momentele decisive, în special la cele de la șapte metri”, a menționat Carlos Viver.
Carlos Viver, obiectiv principal: „Calificarea în optimile Ligii Campionilor!”
Antrenorul spaniol este mulțumit de starea echipei la începutul sezonului, lucru care îi oferă încredere în îndeplinirea obiectivelor.
„Există întotdeauna loc de îmbunătățire pe diverse poziții, dar avem o echipă echilibrată, ceea ce ne aduce liniște în atingerea obiectivelor. Scopul este să ne luptăm pentru câștigarea competițiilor din România și să ne calificăm în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Acesta este obiectivul nostru. Trebuie să acumulăm cât mai multe puncte la Bistrița. Dacă reușim acest lucru, putem atinge scopul propus.”

„La Bistrița este un loc de muncă minunat!”
Carlos Viver simte o bucurie profundă datorită revenirii în handbalul românesc, iar Gloria Bistrița i-a oferit condiții excelente pentru atingerea rezultatelor dorite.
„A fost ușor să accept oferta. Am urmărit de ceva vreme evoluția echipei și a clubului, și cred că este un loc de muncă fantastic. Îmi place foarte mult orașul. Până acum, atât eu, cât și familia mea suntem foarte fericiți. Este clubul cu cele mai bune facilități și profesioniști la care am lucrat vreodată. Va fi greu să găsesc un club mai bine pregătit decât Bistrița.”
„Vrem să răsplătim tot sprijinul prin victoriile noastre!”
Fiind medaliat cu argint la Campionatul Mondial din 2019 cu Spania, Carlos Viver crede că Bistrița este un oraș dedicat handbalului și dorește ca prin performanțele echipei să răsplătească fanii pentru susținerea lor.
„Vom da tot ce avem mai bun pentru a ne îndeplini obiectivele și pentru a aduce bucurie fanilor noștri care ne susțin atât de mult. Bistrița este un oraș dedicat handbalului, iar echipa simte acest lucru pe teren. Vrem să răsplătim sprijinul acordat cu victorii și un handbal de calitate.”
Gloria Bistrița va debuta în Liga Națională pe 30 august împotriva Zalăului. De asemenea, în prima etapă din Liga Campionilor, Gloria Bistrița va juca pe teren propriu pe 7 septembrie împotriva formației norvegiene, Storhamar.