Articol remaniat – Publicat miercuri, 27 august 2025, 19:46 / Actualizat miercuri, 27 august 2025 19:57
Angela Mortimer a fost o figură emblematică a tenisului feminin în anii '50, reușind să strălucească în ciuda problemelor severe de auz. A respins compasiunea și regretul, la fel cum a ignorat codul vestimentar al acelei perioade, după cum notează diverse surse.
- Angela Mortimer a decedat luni la vârsta de 92 de ani, conform anunțului făcut de federația britanică de tenis.
- Britanica a rămas în istorie ca una dintre puținele jucătoare care au câștigat Grand Slamuri, deși nu auzea în majoritatea cazurilor deciziile arbitrilor, fiind surdă de o ureche și cu deficiențe considerabile la cealaltă.
- Se baza pe citirea buzelor, abilitare care i-a fost de ajutor în competiții.
Sunetul mingii de tenis lovind racheta sau suprafața de joc este cunoscut de toată lumea, însă Angela Mortimer nu a auzit niciodată acest lucru.
Fostă campioană la Wimbledon, a murit luni, la 92 de ani, fiind o personalitate marcantă în tenis. Britanica a obținut titlul la Wimbledon în 1961, după ce câștigase deja la Roland Garros (1955) și Australian Open (1958), având și o semifinală la US Open în 1961. A fost numărul unu mondial și a excelat și în competițiile de dublu la Grand Slamuri, îndeplinind toate acestea în ciuda izolării sonore în care juca pe teren.
„Pe teren, auzeam aplauzele publicului, dar nimic altceva”
Angela Mortimer suferea de o deficiență auditivă extrem de severă încă din tinerețe, resimțind tenisul doar atunci când în jur era un zgomot puternic. „Pe teren, auzeam aplauzele publicului, dar nimic altceva”, a spus ea o dată. Zgomotul mingii la contactul cu solul sau racheta îi era total străin.
A reușit să transforme acest handicap într-un avantaj: „Cred că m-a ajutat să îmi concentrez atenția mai bine asupra loviturilor, eliminând orice distragere”. Cu această abordare, a devenit una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume. În 1955, a obținut primul său mare succes, învingând-o dramatic pe americanca Dorothy Knode la Paris, pe zgură, cu 10-8 în setul decisiv.
A participat o singură dată în carieră la Australian Open, o călătorie considerată o adevărată aventură pe atunci, și s-a întors acasă cu trofeul.
Angela Mortimer / FOTO: Imago
O recompensă simbolică
Cea mai semnificativă zi din cariera sa a avut loc într-o după-amiază de iulie în 1961, la finala de simplu de la Wimbledon, în anul în care turneul marca 75 de ani de la înființare. A fost prima dată când două britanice s-au confruntat în finală. Meciul a fost strâns, iar Mortimer a învins-o pe Christine Truman cu 4-6, 6-4, 7-5. Premiul ei a fost un voucher de 20 de lire sterline, destinat exclusiv echipamentului de tenis.
Probabil ar fi urmat și alte victorii, dar a avut o rivală care a fost mai de succes. Povestea Angelei Mortimer se împletește cu cea a americancei Althea Gibson, care a învins-o în două finale de Grand Slam: în 1956 la Paris și în 1958 la Wimbledon. Un duel între două sportive remarcabile.
Gibson, fiica unor muncitori agricoli din South Carolina, a adunat la finalul carierei șapte titluri de Grand Slam. Deși era o figură celebrată pe teren, viața sa de zi cu zi era diferită. Ea a fost prima câștigătoare afro-americană de Grand Slam, iar în anii '60, statutul de star sportiv nu conta dacă erai de culoare în sudul Statelor Unite.
„A fost un drum lung de la secțiunea pentru «colorați» din autobuz până la strângerea de mână cu Regina”, a spus ea după prima victorie la Wimbledon. Cu toate acestea, prestigiosul All England Tennis Club nu a acceptat-o ca membru.
Pantaloni scurți în loc de fustă
Gibson și Mortimer au fost figurile emblematice ale tenisului feminin din anii '50, alături de Maureen Connolly, Doris Hart și Margaret DuPont. O trăsătură distinctivă a britanicei, pe lângă dificultățile auditive, era faptul că juca de obicei în pantaloni scurți, indiferent de plângerile organizatorilor. Mortimer prefera rar fusta de tenis standard.
Designerul britanic de modă sportivă, Ted Tinling, i-a propus să creeze o linie vestimentară specială pentru ea, dar oferta a fost respinsă. În cele din urmă, a colaborat cu Tinling pentru a crea pantaloni scurți.
La mijlocul anilor '60, Mortimer și-a încheiat cariera, dar tenisul a rămas un subiect important în familia sa. Soțul ei, John Barrett, nu a fost doar un jucător profesionist de renume în Marea Britanie, ci și comentator la BBC pentru marile turnee de tenis, până la pensionare. Barrett și Mortimer au fost primul cuplu căsătorit inclus în Hall of Fame-ul tenisului, urmat ulterior de Andre Agassi și Steffi Graf.
Mortimer a refuzat mereu compasiunea și regretele. „Când jucătorii spun că au nevoie de sunetul mingii, eu pot doar să zâmbesc”, spunea ea. „Îmi pare rău pentru generația actuală de jucători. Câștigă mult mai mult, dar noi ne-am distrat mai mult.”
