Amanda Anisimova a împărtășit tot ce simte după eșecul din finala US Open 2025.

Home » Amanda Anisimova a împărtășit tot ce simte după eșecul din finala US Open 2025.

Anisimova a disputat a doua sa finală de Mare Şlem la rând, după ce a fost învinsă de Iga Swiatek la Wimbledon cu 6-0, 6-0.

Amanda Anisimova a spus ce simte după meciul de la US Open 2025

”În timpul meciului, am avut sentimentul că nu joc la cel mai bun nivel. M-am simţit foarte nervoasă în finală. Lucrez la acest aspect, dar mi-ar fi plăcut să joc mai agresiv. Ea (Sabalenka) a jucat foarte bine, a fost ofensivă şi a acoperit toate aspectele, ceea ce mi-a îngreunat sarcina. Nu am câştigat, deci nu am făcut destul pentru a reuşi. Trebuie să accept acest lucru. Cred că, dacă aş fi fost mai determinată, aş fi avut şanse mai mari”, a declarat Anisimova după meci.

”M-am simţit mult mai bine din punct de vedere fizic. Eram, desigur, nervoasă, dar am învăţat multe din ultima finală de Mare Şlem. Am abordat turneul (US Open) ca pe un maraton. M-am antrenat cât de bine am putut, indiferent de oboseală. Am încercat să fac totul pentru a-mi creşte şansele de câştig, dar nu a fost suficient”, a completat Anisimova.

Americanca a simţit că era presată şi i-a fost greu să se acomodeze: ”Ştiam că trebuie să fiu mai agresivă pentru a câştiga. Totuşi, ea a jucat un tenis excelent încă din primele momente. Este numărul unu mondial şi o respect foarte mult. Se dedică total, iar asta o aduce în această poziţie”.

Anisimova a comparat această finală cu cea de la Wimbledon: ”Cred că m-am descurcat mai bine, pentru că am păstrat în minte experienţa de la Wimbledon în timpul celor două săptămâni de turneu. Am încercat să transform acest factor în avantajul meu. Cu toate acestea, meciul acesta a fost mai bun decât precedentul, dar a fost totuşi dificil”.

Amanda Anisimova conduce cu 6-4 în confruntările directe cu Sabalenka, în ciuda înfrângerii de la Flushing Meadows. Pentru finala din New York, Anisimova va primi 2,5 milioane de dolari şi va urca pe locul patru în clasamentul mondial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Bonusul oferă până la 150 rotiri gratuite, activate progresiv pe niveluri, valabile 3 zile, cu câștiguri maxime de 1.500 RON.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 30x (cazinou) / 10x (sport). Pariu fără risc 250 RON. Rotiri gratuite în funcție de depunere. Valabil 10 zile.

Bonus valabil pentru jucători noi, cu depunere minimă de 50 RON. Rulaj 35x pentru bonus și depunere. Rotiri Gratuite valabile 72h, câștiguri cu rulaj 40x.

Bonus valabil 30–40 zile, rulaj 35x, activare după depunere, utilizare rotiri în 960h, pariuri maxime și condiții unice per utilizator.

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.