

Magdalena Rusu (25 de ani) va participa la Campionatele Mondiale de la Shanghai (21 – 28 septembrie) alături de Simona Radiș, în premieră pentru amândouă. Performanțele lor au fost vizibile încă din luna mai, când au câștigat titlul european.
La doar 25 de ani, Magdalena Rusu este campioană olimpică și are două titluri mondiale. A adunat un număr impresionant de titluri europene, cu un total de opt, dintre care cel mai recent a fost obținut în acest sezon, în competițiile de la Plovdiv, într-o probă nouă pentru ea, dublu rame.
Împreună cu Simona Radiș, campioană olimpică, mondială și europeană la dublu vâsle, au format un duo puternic, iar rezultatele nu au întârziat să apară. La prima competiție importantă, cea de la Plovdiv, au câștigat titlul continental, iar o lună mai târziu, la Cupa Mondială de la Lucerna, au reușit din nou să ocâștige.
A venit acum rândul Campionatelor Mondiale, cel mai important test al anului. „Suntem amândouă încrezătoare și convinse că vom da tot ce avem mai bun în timpul competiției, iar la final, când vom trece ultima linie de sosire, să fim mulțumite de noi,” a spus Simona Radiș.
Într-o scurtă discuție, Magdalena a explicat ce gânduri are în legătură cu această competiție și cum a fost adaptarea la noua probă.
Magdalena Rusu: „O roade a copacului pe care l-am udat”
– Magda, se apropie competiția finală a anului. Cum va fi pentru tine și pentru Simona la Shanghai?
– Ne dorim să fie o confirmare a muncii noastre, un rezultat pozitiv al eforturilor depuse. Sperăm să ne bucurăm de curse asemenea celor de acasă și să avem un început de cursă la fel de bun ca în timpul antrenamentelor.
– Vara a fost caniculară, iar acesta poate v-a pregătit pentru condițiile din China. Cum v-ați descurcat?
– A fost o vară foarte caldă, iar eu m-am bucurat de această experiență. Acolo, temperaturile sunt ridicate și umiditatea extrem de mare. Chiar și cu 42 de grade aici, umiditatea este între 30-40%, însă acolo se apropie de 100%. M-am adaptat și sper să fac față acestor condiții. Toți sportivii vor experimenta aceleași condiții, ceea ce înseamnă că suntem pe picior de egalitate.
– Zborul va fi lung. Ce strategii ai pentru a face față câtorva ore de zbor?
– Nu fac nimic special, ci mă gândesc să treacă timpul repede. Am avut o experiență similară cu zborul spre Tokyo, dar am înțeles că acesta e puțin mai scurt, așa că sper să fie mai ușor. Vreau să ne fie bine.
– Trecerea de la barca de patru rame la dublu rame a fost o provocare. Cum te-ai simțit?
– A fost o tranziție dificilă, dar am învățat multe lucruri despre mine în echipajul de două persoane. Am avut experiență anterioară cu bărcile mari, dar am văzut asta ca pe o provocare. Pe măsură ce am continuat, am început să îmi placă, și am sentimentul că aici îmi găsesc locul. Într-un echipaj mic, bucuria se simte mai intens.

– Rezultatele au venit rapid. Înseamnă că ați reușit să colaborați eficient.
– Da, am obținut rezultate bune. Nu ne așteptam neapărat, dar ne doream să facem curse pe care le-am pregătit acasă. M-am bucurat de debutul nostru, și sper că vom menține acest ritm și în competiții.
– Îți mulțumesc mult și mult succes!
– Mulțumesc și eu!
CV Magdalena Rusu
- Născută pe 30 septembrie 1999
- Jocuri Olimpice: aur la 8 plus 1 rame 2024
- Campionate Mondiale: aur la 8 plus 1 rame 2022, 2023; argint la 4 rame 2023
- Campionate Europene: aur la 8 plus 1 rame (2019, 2020, 2021, 2022, 2023, 2024), la 4 rame 2023, la dublu rame 2025; argint la 4 rame 2024; bronz la 4 rame 2022
- Campionate Mondiale de tineret: aur la 8 plus 1 rame 2018
- Campionate Mondiale de juniori: bronz la 8 plus 1 rame 2017
Sponsor principal al Federației Române de Canotaj, Petrom sprijină viitoarea generație de campioni prin programul „Energie pentru performanță”.