Cristi Chivu (44 de ani) a avut sâmbătă seara primul „Derby D'Italia”, în etapa a treia din Serie A, Juventus – Inter. Meciul a fost plin de suspans, cu 7 goluri, încheindu-se 4-3 în favoarea echipei din Torino. Gruparea antrenorului român a condus în ultimele momente, dar a fost egalată, pierzând punctele în minutul 90+2. Reacția presei italiene a fost promptă, având în vedere că acesta a fost al doilea eșec consecutiv pentru Chivu pe banca grupării milaneze.
Inter a fost condusă după doar 14 minute, egalând prin Calhanoglu, dar Torino a revenit rapid la conducerea jocului. Elevii lui Cristi Chivu au reușit să egaleze din nou, prin același Calhanoglu, și au preluat conducerea în minutul 76, datorită reușitei lui Marcus Thuram. La poarta cealaltă, fratele său, Khéphren Thuram, a marcat pentru 3-3. Echipa românului a fost „electrocutată” în prelungiri, când Adzic a marcat un eurogol, profitând de o mare greșeală a lui Sommer.
Deși începutul partidei a fost modest pentru echipa sa, Chivu a efectuat două schimbări care ar fi putut face diferența. Nou-veniții Zielinski și Dimarco au oferit pasele decisive la reușitele din partea a doua. Totuși, acestea nu au fost suficiente pentru ca echipa de pe San Siro să obțină puncte din deplasarea la Torino.
Presa italiană a analizat acest meci, al treilea pentru Chivu în actualul sezon din Serie A, unde antrenorul român are o victorie și două înfrângeri până acum.
Ce a scris presa din Italia după un nou eșec al lui Cristi Chivu
„Lucruri incredibile, cei doi Thuram, apoi în minutul 91 se naște steaua Adzic: Juventus–Inter, un 4-3 senzațional”, au titrat jurnaliștii.
„Bianconerii au preluat conducerea de două ori prin golurile lui Kelly și Yildiz, dar au fost egalați de două superbe reușite ale lui Calhanoglu. Apoi, Marcus și Khephren Thuram și-au răspuns la șapte minute distanță, până când muntenegreanul a dat lovitura decisivă (dar Sommer…). Vasilije Adzic a adus victoria Juventusului în Derby d’Italia contra lui Inter, scor 4-3, provocând o criză în echipa lui Chivu.
Chivu a influențat jocul prin introducerea lui Zielinski, Dimarco și Bonny în locul lui Barella, Carlos Augusto și Lautaro Martinez, schimbările având un impact pozitiv asupra partidei. Golul de 2-2 a fost o demonstrație de talent a lui Calhanoglu, care a controlat mingea la marginea careului și a șutat cu voleu, mingea intrând în poartă”, au notat jurnaliștii.
Inter, început complicat de sezon
De-a lungul ultimelor 25 de ani, Inter nu a avut un start de campionat atât de slab, având doar trei puncte după primele trei etape! Acesta amintește de începutul campionatului 2000-2001, atunci când echipa a obținut tot atâtea puncte, având golaveraj negativ (4-6). Atunci, ocupau locul 13 din 18 echipe (după 1-2 cu Reggina, 3-1 cu Napoli și 0-3 cu Udinese). Acum, echipa lui Cristi Chivu se află pe locul 11, dar riscă să fie depășită după desfășurarea altor meciuri din runda actuală!
35 de aniau trecut de când Inter nu a mai primit 4 goluri în Derby d'Italia pe terenul rivalei, 2-4 cu Juventus pe vechiul Delle Alpi. Pe 28 octombrie 1990, reușitele aparțin celor mai cunoscuți jucători ai vremii.
Imagini de la Juventus – Inter
