Mihai Stoica a transmis un mesaj după gafa FCSB cu Csikszereda: „Cam aceasta este definiția”

Home » Mihai Stoica a transmis un mesaj după gafa FCSB cu Csikszereda: „Cam aceasta este definiția”

Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a reacționat după remiza echipei cu Csikszereda, scor 1-1, în etapa #9 din campionat.

Stoica a menționat că a fost supus unui val de critici din partea fanilor, unii dintre aceștia cerând chiar demisii. Oficialul a făcut apel la susținerea suporterilor, rugându-i să rămână aproape de echipă.

Mesajul lui Mihai Stoica după meciul FCSB – Csikszereda 1-1: „Cine se pretinde a fi suporter ar trebui să fie alături de noi și acum”

„Cei care îmi dau tag poate că ar trebui să știe că pierd vremea. Nu citesc. Am impresia că motivul este să ne certe/jignească/ironizeze/solicite demisii. Cel puțin așa era ieri noapte, când am greșit și am citit.

Respect fanii și ofer explicații despre ce cred că se întâmplă, în emisiuni și aici, dar am ales să nu răspund celor care depășesc limitele bunului simț.

Cine se consideră suporter ar trebui să ne susțină și acum, când traversăm o perioadă complicată, nu doar când suntem pe val.

Asta este definiția acestui termen,” a declarat Mihai Stoica pe pagina sa de Facebook.

VIDEO Jucătorii de la FCSB au fost criticiți de ultrași la Miercurea Ciuc

După fluierul final, jucătorii de la FCSB s-au prezentat în fața galeriei venusă la Miercurea Ciuc. Aceștia au fost puși la ședință de Peluza Nord, în timp ce pe stadion se auzea o melodie în limba maghiară.

Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, a vorbit la megafon în timpul întâlnirii și i-a avertizat pe fotbaliști că „e ultima dată când se întâmplă așa ceva”. Jucătorii de la FCSB stăteau cu capetele plecate în fața liderului galeriei. După ce a terminat discursul, Mustață a cerut să aplaude echipa.

Înțelegem fanii. Sunt foarte supărați că nu reușim să câștigăm, dar asta este realitatea. Sperăm să îi facem bucuroși în Europa și să începem să câștigăm cu Botoșani săptămâna viitoare
– David Miculescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Disponibil pentru primele trei depuneri, cu cerințe de rulaj 35x și 45x pentru câștiguri din rotiri gratuite.
Bonus valabil 30–40 zile, rulaj 35x, activare după depunere, utilizare rotiri în 960h, pariuri maxime și condiții unice per utilizator.
Bonus în trei pași, rulaj x35, mize maxime impuse, câștig limitat, activare în 5 zile. Rotiri gratuite fără rulaj, dar cu câștig maxim retragibil.

Valabil doar pentru conturi noi, cu depuneri de min. 50 RON. Bonus valabil 7 zile, rulaj 35x.

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.