Umbra legendelor nu încălzește instituția bancară

Walter Zenga a redevenit, din când în când, vocea critică din galerie. La Sky Sport Italia a exprimat opinii ferme, așteptând ca acestea să fie transformate în sentințe definitive.

A făcut observații aspre despre Chivu: lipsă de curaj, aceleași strategii, reticență în a se adapta. Vorbele acestea pot suna bine pe sticlă, dar își pierd din greutate atunci când le compari cu realizările. Totul pare să reflecte frustrare, având în vedere eșecurile sale ca antrenor.

România a fost un sprijin

Este important de menționat: România i-a oferit lui Zenga oportunități, faima și recunoaștere. A primit șanse la cluburi importante, a fost aplaudat, a fost „exoticul” care atrăgea atenția.

Cu toate acestea, realizările sale în calitate de antrenor seamănă cu un album cu pagini goale: proiecte inițiate, dar cu rezultate trecătoare, fără o temelie solidă. A vorbi despre curaj când nu ai realizat nimic este, să spunem, o contradicție care sugerează frustrare.

Ce spune despre Zenga, nu doar despre Chivu

Când Zenga vorbește despre lipsa de curaj a lui Chivu, acesta nu face doar o observație tactică. Sugerează, fără să vrea, că încă este prins în cercul „ce-aș fi putut să fiu”. E o reflecție a proiectului său nereușit, al oportunităților ratate și a dorinței de recunoaștere dincolo de epoca sa ca jucător. Critica sa devine astfel o scuză: „Eu n-am avut șansa, tu ai, dar nu o valorifici”. Este o observație dură, dar care nu se transformă în realizări.

Cristian Chivu nu este un fenomen apare peste noapte. Este rezultatul unei munci îndelungate la Inter Primavera, un om care cunoaște bine clubul. Are răbdare și suport, și, poate cel mai important, legitimitate în fața celor din club. Are curaj? Acesta se măsoară în decizii luate sub presiune, în asumarea riscurilor atunci când contează, nu în lozinci rostite la microfon. Chivu își scrie în continuare povestea. Cei care îi dau verdictul acum riscă să se confrunte cu regrete în viitor.

Stadionul este o catedrală, banca tehnică este altar

Se fac adesea comparații între numărul stadioanelor din Italia și cel al catedralelor. Așadar, putem considera Inter o catedrală, iar fiecare antrenor un preot temporar: unii consacră altarele, alții doar trec prin ele și lasă lumânări stinse. Zenga vine cu o lumânare în mână și îi oferă tânărului preot (Chivu) sfaturi despre cum să țină slujba. Însă biserica nu se ghidează după sfaturi, ci după fapte și ritualuri care aduc rezultate. Lumânarea lui Zenga încă se consumă.

Mass-media caută conflict, iar publicul vrea simplificări. „Zenga vs Chivu” este un titlu atrăgător, dar este o reduție simplistă. Critica poate fi constructivă, evidențiind probleme precum ineficiența, „bunul simț” care forțează jucători obosiți pe teren, sau refuzul de a reinventa. Însă, atunci când critica vine din partea cuiva care nu a avut succes în situația respectivă, rămâne doar o sugestie, nu o probă.

Respectul nu se cere, se câștigă

Legenda îți oferă microfonul, faptele îți oferă respectul. Zenga are dreptul la o opinie, iar oamenii îl ascultă pentru trecutul său. Însă dacă vrem să evaluăm curajul, măsurătorile trebuie să fie făcute în timp, prin proiecte și rezultate.

Până atunci, Zenga va rămâne acea voce care strigă, iar Chivu este meșterul care creează vitralii pentru catedrală. Zenga a avut și momente mai puțin plăcute în cariera sa, iar în fotbal și-a demonstrat incompetența. Când vine vorba de respect, este simplu: nu-l cumperi din amintiri, ci îl construiești zi de zi.