Sezonul impresionant pe care îl are Ryan Gravenberch (23 de ani) în cadrul echipei Liverpool a captat atenția lui Florin Gardoș (36 de ani). Fost fundaș al lui Southampton și expert VOYO în fotbalul din Premier League, Gardoș a fost uimit de abilitățile mijlocașului central de la Liverpool, considerându-l diferit de tiparul tradițional al unui număr șase.
Odată cu venirea lui Slot, Gravenberch a devenit liderul liniei mediene a echipei, un rol pe care nu-l ocupa în timpul lui Jurgen Klopp. A evoluat rapid în poziția de stabilizator al echipei, devenind din ce în ce mai implicat în fazele ofensive, reușind să marcheze un gol spectaculos în derby-ul cu Everton, acum două etape.
Implicația lui Gardoș: „Este singular!”
Pentru Florin Gardoș, surpriza constă în adaptarea lui Gravenberch, un mijlocaș central înalt de 1.90 metri, la rolul de număr șase într-un fotbal atât de competitiv precum cel din Premier League:
„Este unul dintre cei mai, nu neapărat subapreciați, dar nu se discută suficient despre el. Este un profil mai greu de întâlnit în această poziție, deoarece e mai înalt. Mă impresionează cum se întoarce în teren, are un simț al jocului impecabil… Gravenberch joacă vertical, ia mingea în avans, iar execuția lui mi se pare fantastică.” , a declarat fostul internațional român, sâmbătă, la emisiunea Play On Sport.
„Îl comparăm cu Busquets!”, a adăugat și Răzvan Raț, înduioșat de execuția lui Gravenberch din derby-ul Merseyside: „Impresionant! Fie o dai înapoi, fie nu o nimerești. E un risc mare să ratezi! E o execuție foarte complicată!”.
Rolul esențial al lui Gravenberch pentru Slot
După ce a preluat conducerea la Liverpool de la Jurgen Klopp, Slot i-a comunicat lui Gravenberch, compatriotul său, că va fi folosit pe postul de număr șase încă din perioada de pregătire. Tactic, Slot a modificat abordarea de la un sistem 4-3-3 la un 4-2-3-1 mai echilibrat.
A redus intensitatea în momentele de presiune, readucându-l pe Alexander-Arnold în flancul drept, iar mutarea esențială a fost transformarea lui Ryan Gravenberch din număr 8 în număr 6. Această schimbare i-a permis olandezului să devină cel mai bun pe postul său în Premier League, oferindu-le mai multă libertate de mișcare lui MacAllister și Szoboszlai, aducând rezultate imediate.