„Soția mea și cu mine suntem șomeri de ani de zile, am încercat totul pentru a găsi un loc de muncă, suntem dispuși să lucrăm orice doar pentru a ne câștiga existența. Singura noastră sursă de venit este pensia soacrei mele Marija, care este de 140 de euro pe lună. Din acești bani supraviețuim noi trei”, povestește Ivan Budincevic, un croat ajuns la 70 de ani, un fost jucător de fotbal de renume la Hajduk Split.
Ivan Budincevic a câștigat titlul de campion al Iugoslaviei în sezonul 1978/1979, când era portar la Hajduk. A avut o scurtă perioadă la Olimpija Ljubljana și și-a încheiat brusc cariera la Dinamo Vinkovci în 1988, din cauza unei accidentări grave, la doar 33 de ani.
Cluburile i-au lăsat datorii, iar banii nu au mai fost recuperați, forțându-l să se întoarcă în Voivodina, nordul Serbiei, unde trăiește acum în condiții extrem de dificile. Suporterii lui Hajduk nu l-au uitat și au strâns fonduri de mai multe ori pentru a-l ajuta.
„După cariera de jucător, am fost agent comercial, am lucrat în magazine duty-free, am fost chelner și am antrenat portari la clubul Bačka din Subotica, iar în perioadele de primăvară și vară câștig niște bani muncind în agricultură: sap, semăn, plantez, culeg, lucrez pentru fermieri, practic ca muncitor zilier. Nu am asigurare medicală și nu mă mai înregistrez la Oficiul de Ocupare a Forței de Muncă. De meserie sunt tâmplar, dar nu existe muncă pe care să nu o accept”, a explicat Budincevic.
„Toți m-au uitat, mor de foame”
„Tot ce se spune despre mine este adevărat. Toți m-au uitat și eu sufăr de foame. Nu am niciun venit și nu am economii. Aceasta este o problemă socială, nu una națională. Soția mea și cu mine suntem șomeri de ani de zile, am încercat totul pentru a găsi un loc de muncă, iar venitul nostru limitat provine din pensia soacrei mele. Acum trăim cu 140 de euro pe lună și nu avem nicio perspectivă de îmbunătățire. Sper să vină primăvara ca să pot câștiga câțiva bani, dar îmbătrânesc și e din ce în ce mai greu să muncesc. Mă doare și soția s-a îmbolnăvit, având un infarct și având două stenturi”, a spus el.
Fostul portar a menționat că multe cluburi îi datorează bani. „Multe cluburi mi-au rămas datoare, nu am știut să lupt pentru drepturile mele. Aici nu mă refer la Hajduk, care m-a plătit tot, ci la Olimpija Ljubljana și Dinamo Vinkovci, actuala Cibalia. Împreună, mi-au rămas datoare cu aproximativ 50.000 de mărci germane. Dacă le-aș avea acum…”, a adăugat fostul campion.
„A fost printre cei mai buni”
Srećko Lušić, un fost coechipier și antrenor, își amintește de cariera lui Ivan Budincevic:
„Îmi amintesc cum a suferit o accidentare gravă în timpul unui meci. Un jucător nu a reușit să-l sară și l-a lovit cu genunchiul în cap, ceea ce i-a pus capăt carierei. Păcat, pentru că era un portar remarcabil, cel mai bun din Iugoslavia la vremea aceea și, fără îndoială, unul dintre cei mai buni cinci portari din Europa în acei ani”, a spus el.
