Evaluat la 600.000 de euro de către site-urile de specialitate, Jayson Papeau a semnat la începutul lunii octombrie cu Unirea Slobozia, după ce a încheiat colaborarea cu Al Markhiya.
Papeau a mai jucat în Superliga la Rapid, în perioada 2022-2024, iar giuleștenii l-au cedat acum mai bine de un an către clubul din Qatar.
Jean Vlădoiu a anunțat când își va face debutul Jayson Papeau la Slobozia: „Arată foarte bine la antrenamente”
Unirea Slobozia a suferit o înfrângere vineri seară în fața lui Dinamo, cu 0-1, în condiții dificile la Clinceni. Jayson Papeau a fost prezent la meci, iar antrenorul echipei, Jean Vlădoiu, a menționat în timpul interviului că francezul ar putea să joace în etapa următoare.
„Asta este. Ne așteaptă meciuri dificile. Cei din echipă au luptat până în ultimul minut, dar pe un teren ca acesta, cei de la Dinamo s-au adaptat mai bine.
Ne pregătim pentru viitoarele confruntări. Vom lucra în această pauză și vom analiza ce ne propunem pe viitor.
(n.r. referitor la transferul lui Jayson Papeau) A arătat foarte bine la antrenamente. Este un jucător care se descurcă cu mingea. Așteptăm cu interes să lucrăm împreună cu el. Este o opțiune pentru următorul meci”, a declarat Jean Vlădoiu după meci.