Cele două echipe s-au întâlnit la Clinceni, unde ploaia torențială a influențat desfășurarea meciului în prima parte. Partida a fost decisă prin golul lui Stipe Perica în minutul 65.
Meciul Unirea Slobozia – Dinamo a fost parte din etapa 12 a sezonului regulat al Superligii României, fiind transmis în format LIVE TEXT pe Sport.ro.
Danny Armstrong, nemulțumit după meciul Slobozia – Dinamo: ”Condții extrem de dificile! A fost foarte greu”
Danny Armstrong, titular scos în minutul 68 de Zeljko Kopic, a discutat la interviul de după meci despre dificultățile întâmpinate la Clinceni.
”Condițiile au fost foarte grele. Toată lumea mi-a spus că m-am simțit ca acasă, dar acasă nu s-ar fi jucat niciodată în astfel de condiții extreme. A fost o situație complicată. Era greu de anticipat unde va ajunge mingea.
Trebuia să faci tot posibilul cu resursele disponibile. În repriza a doua, am simțit că am evoluat mai bine. Cred că situația s-a îmbunătățit puțin”, a declarat Armstrong după meci.
Echipele de start
- Unirea Slobozia: Gurău – A. Dorobanțu, Safronov, Antoche, C. Toma – Coadă, Hamdiu – Afalna, Jeno, Florescu – Said
Rezerve: R. Popa, Ibrian, Bărbuț, R. Negru, Șerbănică, A. Dragu, Vl. Pop, Deaconu, C. Rotund, F. Purece, Torres, Dulcea
Antrenor: Andrei Prepeliță
- Dinamo: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Milanov, Gnahore, Cîrjan – Armstrong, Al. Pop, Musi
Rezerve: Roșca, Licsandru, Tabuncic, Perica, Bordușanu, Cr. Mihai, Kyriakou, Toader, Soro, Bărbulescu, Mărginean
Absenți: A. Mazilu (nerefăcut), Ikoko (incert)
Antrenor: Zeljko Kopic