Cristi Chivu, la 44 de ani, a reușit să transforme rapid echipa lui Inter, care aparent era epuizată sub conducerea lui Simone Inzaghi, într-un mecanism fluid și eficient. Diferențele dintre cele două faze ale echipei sunt evidente atât în stilul de joc, cât și în rezultate.
Cu ajutorul platformei Wyscout, GSP a realizat o analiză comparativă a ultimelor cinci meciuri sub conducerea lui Chivu și ale celor cinci din era Inzaghi.
Într-o scurtă perioadă, Chivu a condus Interul la cinci victorii, dintre care 3 în Serie A și 2 în Liga Campionilor:
2-0 cu Ajax
2-1 cu Sassuolo
2-0 cu Cagliari
3-0 cu Slavia Praga
4-1 cu Cremonese
Deși nu au fost întâlniți adversari redutabili, schimbările sunt vizibile la Inter. Totuși, urmează meciuri dificile după pauza internațională: cu Roma, Union Saint-Gilloise, Napoli, Fiorentina, Lazio, Milan, Liverpool, Bologna și Atalanta – toate până la finalul anului.
Sub conducerea lui Inzaghi, echipa s-a confruntat cu o suprasaturare de trofee, dar a devenit previzibilă, iar finalul sezonului precedent a evidențiat acest aspect, când Inter nu a reușit să câștige nimic, chiar dacă era în competiție pe mai multe fronturi. Umilința din finala Ligii Campionilor, 0-5 cu PSG, a inclus toate aceste frustrări.
FOTO. PSG – Inter, finala Ligii Campionilor
Îmbunătățirile aduse de Chivu sistemului Inzaghi
În perioada lui Inzaghi, Inter a păstrat sistemul 3-5-2, dar devenise previzibilă: construcție lentă, posesie prelungită fără profunzime și o dependență exagerată de calitățile individuale ale lui Lautaro Martinez și Dimarco. În cele cinci meciuri analizate, echipa a avut o posesie medie de aproximativ 58%, dar mingea circula greu, cu multe pase laterale sau înapoi.
Presiunea la pierderea mingii era ridicată, iar procentajul pasaților în ultimele treimi era scăzut, ceea ce sugerează o echipă care controla mingea, dar nu adversarul. Interul lui Inzaghi se baza pe experiență, nu pe intensitate.
Chivu a păstrat același sistem 3-5-2, dar a schimbat dinamica echipei. Linia de fundași a fost întărită cu Akanji, de la Manchester City, care a adus mai multă siguranță și curaj în joc. În atac, Dimarco și Dumfries joacă acum roluri de aripi ofensive, fiind foarte activi în terenul advers.
Dimarco, de exemplu, a trecut de la 0 goluri în ultimele 11 partide cu Inzaghi, la 2 goluri și 2 pase decisive în ultimele cinci meciuri sub Chivu, sugerând o reconfigurare a rolului său, îndreptate spre atac.
O schimbare majoră în atac sub conducerea lui Chivu
Atitudinea echipei s-a schimbat semnificativ. Cu Chivu, Inter joacă rapid și vertical, iar pressingul începe mult mai sus. xG-ul a crescut de la o medie de 1,4 la peste 2,4, iar posesia, deși similară procentual (56%), este acum mai eficientă, cu un procent de 79% din pasele din zona ofensivă fiind precise, comparativ cu 63% în perioada precedentă.
Fundașii, în loc să paseze între ei, caută direct mijlocașii centrali, care la rândul lor își verticalizează jocul spre atacanți.
O altă variație notabilă este diversificarea opțiunilor în atac. Dacă Inzaghi se baza aproape exclusiv pe cuplul Thuram-Lautaro, Chivu a utilizat și tineri fotbaliști precum Esposito și Bonny, amândoi având contribuții importante. Aseară, Ange-Yoan Bonny a fost omul meciului cu Cremonese, având un gol și 3 pase decisive.
5 goluria reușit Lautaro Martinez în acest sezon, fiind cel mai bun marcator al echipei.
Rezultatul: cinci victorii în cinci meciuri, cu 13 goluri marcate și doar două primite. În schimb, în ultimele cinci meciuri cu Inzaghi, echipa a obținut doar două victorii, două egaluri și o înfrângere dureroasă (0-5 cu PSG). Deși începutul este promițător și Chivu ar putea dovedi că este mai mult decât un antrenor de tranziție pentru Inter, provocările abia acum încep.
Cristi Chivu nu a reinventat fotbalul, dar a readus vitalitatea și claritatea în jocul Interului.
