Sâmbătă, echipa din Giulești a întâlnit-o pe Farul Constanța în etapa a 12-a din sezonul regulat al Superligii României. Formația antrenată de Costel Gâlcă s-a impus cu 3-1, urcând astfel pe prima poziție în clasament.
Comentariile lui Marian Iancu după ascensiunea Rapidului în Superligă: ”Să fie primit”
După ce Universitatea Craiova a pierdut în fața FCSB-ului cu 0-1, Rapid a rămas lider în clasament. Echipa din Grant speră acum ca FC Botoșani să întâmpine dificultăți în partida cu UTA, pentru a se menține pe prima poziție.
Dacă Botoșani reușește să câștige, având un golaveraj mai bun, formația lui Leo Grozavu va prelua conducerea în Superligă.
Marian Iancu, fost patron al Politehnicii Timișoara și susținător al Rapidului, își dorește ca FC Botoșani să îi permită echipei Rapid să se bucure de prima poziție în pauza internațională, chiar dacă nu crede că trupa lui Gâlcă merită această clasare.
”Rapid rămâne campioană până la proba contrarie! Nu merită, dar așa vrea destinul! Anul trecut, a fost rândul FCSB să se bucure de binecuvântarea divină! De ce să nu ne bucurăm că Giuleștiul reușește să strângă din ceea ce primește de la Domnul.
Să fie primit! Și mâine, Doamne, fă să fie bine. Te roagă un rapidist!”, a postat Marian Iancu pe Facebook.