Denis Drăguș a fost prezent la România – Moldova și a dezvăluit când va reveni pe teren

Home » Denis Drăguș a fost prezent la România – Moldova și a dezvăluit când va reveni pe teren

Denis Drăguș, care a fost titular în meciurile din septembrie și a marcat două goluri în partida cu Cipru (2-2), nu va putea juca împotriva Moldovei și Austriei din cauza unei rupturi musculare suferite la clubul său, Eyupspor.

Denis Drăguș, prezent la România – Moldova: „Sper să mă întorc în două săptămâni”

Deși nu este inclus în lot, Drăguș a fost prezent la Arena Națională pentru amicalul cu Moldova, pe care îl va urmări din tribună. Atacantul este optimist și a declarat că ar putea reveni pe teren în aproximativ două săptămâni.

„Sunt fericit că pot fi aici, chiar și din tribună. Mă motivează să mă recuperez rapid.

„Mai am în jur de două săptămâni. Sper ca recuperarea să decurgă normal și să revin la finalul acestei perioade. A fost o ruptură, dar sunt încrezător că totul evoluează bine și mă apropii de întoarcere.

„Drumul spre Mondial nu este ușor, dar am încredere că putem reuși. Mai sunt trei meciuri de disputat și o baraj în martie. Vom vedea la final unde vom ajunge după această etapă preliminară, dar cred cu tărie că ne vom califica într-un fel sau altul,” a spus Drăguș, citat de Prima Sport.

  • ROMÂNIA, primul 11 contra Moldovei: 1. I. Radu – 4. Manea, 3. M. Popescu, 24. Eissat, 15. Opruț – 23. Dragomir, 14. Screciu, 10. Hagi – căpitan – 21. Moruțan, 17. L. Munteanu, 26. Baiaram.
  • Rezerve: 12. Târnovanu, 16. Sava – 2. Ciubotaru, 5. Ghiță, 6. M. Marin, 7. Dobre, 8. Chipciu, 9. Bîrligea, 11. Miculescu, 13. Mihăilă, 18. R. Marin, 19. F. Tănase, 20. Man, 22. Cîrjan, 25. Racovițan
  • Selecționer: Mircea Lucescu

Lotul României pentru acțiunea din octombrie

  • Portari: Ionuț Radu (Celta Vigo), Ștefan Târnovanu (FCSB), Răzvan Sava (Udinese)
  • Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Cristi Manea (Rapid), Andrei Burcă (Yunnan Yukun), Virgil Ghiță (Hannover), Bogdan Racovițan (Rakow), Mihai Popescu (FCSB), Lisav Eissat (Maccabi Haifa), Alexandru Chipciu (U Cluj), Raul Opruț (Dinamo), Kevin Ciubotaru (Hermannstadt)
  • Mijlocași: Marius Marin (Pisa), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Răzvan Marin (AEK Atena), Vlad Dragomir (Pafos), Dennis Man (PSV), Olimpiu Moruțan (Aris Salonic), Ianis Hagi (Alanyaspor), Florin Tănase (FCSB), Cătălin Cîrjan (Dinamo), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Valentin Mihăilă (Rizespor), Alexandru Dobre (Rapid)
  • Atacanți: Louis Munteanu (CFR Cluj), Daniel Bîrligea (FCSB), David Miculescu (FCSB)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Depunere minimă 20 RON, pariu eligibil cu cotă 1,50, rulaj x3, valabil 30 de zile de la acordare.

Oferta pentru utilizatori noi, valabilă la primele patru depuneri, minim 30–100 RON, cu rulaj 35x și valabilitate 30 zile.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 100 RON. Cerințe de rulaj 6x bonus + depunere. Cote minime 2.0 (simplu) / 1.5 (multiplu). Pariu maxim 250 RON. Skrill/Neteller excluse. Valabil 30 zile.

Doar pentru clienți noi din România. Depunere minimă 50 RON. Rulaj 8x în 14 zile. Cota minimă 1.65. Skrill și Neteller nu sunt eligibile.

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.