Proaspăt transferat la Arsenal, dorește să-și schimbe cetățenia pentru a participa la Cupa Mondială.

Home » Proaspăt transferat la Arsenal, dorește să-și schimbe cetățenia pentru a participa la Cupa Mondială.

Cristhian Mosquera (21 de ani), fundașul transferat vara aceasta de Arsenal de la Valencia, ar putea surprinde la nivel internațional.

Deși a jucat pentru toate loturile de tineret ale Spaniei, Mosquera analizează opțiunea de a-și schimba cetățenia sportivă și de a reprezenta Columbia la Campionatul Mondial din 2026.

Columbia îi oferă un loc garantat la turneul final

Născut în Alicante, cu părinți columbieni, Mosquera deține pașaport columbian, iar federația columbiană îi face avansuri. Potrivit surselor, oficialii din Columbia i-au promis un loc sigur în echipa pentru Mondial, cu condiția să accepte schimbarea eligibilității internaționale.

Anterior, Columbia a încercat să-l convingă să joace pentru echipa națională, însă atunci fundașul spera să fie convocat la naționala Spaniei, având în vedere că a fost căpitanul echipei U21.

Cristhian Mosquera are 8 meciuri la Arsenal și se confruntă cu o concurență mare la națională

Mosquera a fost transferat la Arsenal pentru 17 milioane de euro și a participat deja la 8 meciuri oficiale (5 în Premier League, 2 în Liga Campionilor și unul în Cupa Ligii EFL).

Chiar și cu prestații solide, fundașul este pe lista de așteptare pentru selecția în naționala Spaniei, fiind depășit de jucători ca Dean Huijsen, Robin Le Normand sau Pau Cubarsi.

Fundașul nu a ezitat să semneze: „Mă simt bine la Arsenal”

Tânărul iberic a explicat recent motivul pentru care a decis să părăsească Spania pentru Premier League:

„Sunt foarte bine la club și în oraș. Din prima discuție cu Arteta, nu am avut nicio îndoială că vreau să vin la Arsenal. Este un grup extraordinar, iar mulți vorbitori de limba spaniolă m-au ajutat să mă adaptez.”

Un nou caz similar cu Mason Greenwood

Situația lui Mosquera nu este unică. Recent, și Mason Greenwood (24 de ani, fost jucător la Manchester United) a început procesul de schimbare a eligibilității, dorind să joace pentru Jamaica, după o singură selecție pentru Anglia.

Conform regulamentului FIFA (Articolul 9), un jucător poate schimba o singură dată naționalitatea sportive dacă îndeplinește cerințele de cetățenie și nu a jucat mai mult de trei meciuri oficiale pentru alte țări până la 21 de ani.

Cristhian Mosquera este evaluat la 30 de milioane de euro pe site-urile de specialitate și a jucat pentru toate categoriile de juniori ale Spaniei (U15–U21), având și participarea la Jocurile Olimpice din 2024, unde a fost integralist în înfrângerea cu Egipt (1-2). Pentru Valencia, a evoluat în 90 de meciuri oficiale, marcând un singur gol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Depunerea minimă necesară este de 50 LEI pentru primul bonus și 100 LEI pentru al doilea și al treilea bonus.
Depui minimum 50 RON pentru a primi bonusul. Free Spins disponibile doar pe Shining Crown. Bonusul și câștigurile din rotiri trebuie rulate conform cerințelor în 7 zile.

Valabil pentru conturi noi, codurile bonus trebuie introduse la depunere, rotirile și bonusul expiră după 7 zile, suma maximă convertibilă 10.000 Lei.

Bonus valabil 30–40 zile, rulaj 35x, activare după depunere, utilizare rotiri în 960h, pariuri maxime și condiții unice per utilizator.

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.