Scandal la derby! Președintele lui Dinamo s-a enervat și a intrat în vestiarul Rapidului

Home » Scandal la derby! Președintele lui Dinamo s-a enervat și a intrat în vestiarul Rapidului

Seara a fost tensionată, cu nervii întinși la maxim înainte de începerea meciului. Conform surselor, Andrei Nicolescu și-a pierdut cumpătul și a pătruns furios în vestiarul echipei Rapid, în timp ce jucătorii se aflau la inspecția terenului de pe Arena Națională. Motivul? Muzica pe care oaspeții o ascultau în cabină l-ar fi deranjat pe oficialul din Ștefan cel Mare.

Nicolescu a intrat în vestiarul rivalilor, strigând și acuzându-i că au „venit să facă circ”. După ce a trântit ușa, conflictul a continuat pe coridoare.

Accuzat de agresiune asupra unui voluntar

Comportamentul nervos al președintelui dinamovist nu s-a oprit aici. În timpul altercației, Nicolescu ar fi agresat un voluntar în vârstă al clubului Rapid. Ionuț Voicu, delegatul echipei oaspete, a intervenit prompt, cerându-i explicații oficialului dinamovist și spunându-i că nu ar fi trebuit să se afle în zona echipei sale. A fost nevoie de intervenția altor persoane pentru a liniști situația.

Reprezentanții echipei Rapid au reacționat imediat, raportând observatorului incidentele provocate de Andrei Nicolescu.

Pe teren, Dinamo nu a avut replică. Rapid s-a impus cu 2-0, prin autogolul lui Gnahore (58′) și reușita lui Manea (74′), chiar și după ce a jucat în 10 oameni din minutul 67. Astfel, victoria aduce Rapidul pe locul doi în Superligă, la egalitate cu liderul, în timp ce Dinamo a suferit o înfrângere dureroasă în această seară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Depui minimum 50 RON pentru a primi bonusul. Free Spins disponibile doar pe Shining Crown. Bonusul și câștigurile din rotiri trebuie rulate conform cerințelor în 7 zile.
Depunere și pariu de minimum 20 RON, cotă min. 1.50, rulaj X3 al pariului gratuit în 30 de zile.

Bonus valabil 1 zi, activare imediată, rulaj 40x la depunere și bonus, câștig maxim 10.000 RON sau 1.000 RON la Wisdom of Athena.

Bonus valabil 30–40 zile, rulaj 35x, activare după depunere, utilizare rotiri în 960h, pariuri maxime și condiții unice per utilizator.

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.