Marian Aioani, în vârstă de 25 de ani, a devenit din nou un jucător de bază la Rapid și, până acum, răsplătește pe deplin încrederea acordată de antrenorul Costel Gâlcă.
În ultimele șase meciuri din campionat, în care a fost inclus în primul „11“, Aioani a reușit să păstreze poarta intactă de patru ori. Ce a realizat duminică, în derby-ul cu Dinamo, a fost, cu siguranță, cea mai bună performanță din această campanie, obținând o notă de 8,1 pe Flashscore, cea mai mare din ambele echipe.
Cu toate acestea, Aioani a subliniat intervenția salvatoare a colegului său, Elvir Koljic, în urma unei faze impresionante.
„Fiecare a dat totul pentru echipă. Nu știu ce căuta Elvir în acea poziție, dar mă bucur că a fost acolo. Sper să fie ales portarul etapei! Nu pot să încerc și eu (n.r. – intervenția lui Koljic), dacă dau pe lângă? Asta îmi mai trebuie! Referitor la meci, am jucat exact cum am pregătit. Un singur cuvânt rezumă totul: omogenitate. De câteva luni suntem împreună, începem să ne cunoaștem tot mai bine și cred că acesta este avantajul nostru în acest sezon“, a declarat Aioani, într-un interviu acordat Digi Sport.