

Publicat marți, 21 octombrie 2025, 10:10 / Actualizat marți, 21 octombrie 2025 10:11
Jannik Sinner (24 de ani, 2 ATP) a decis să nu participe la turneul final al Cupei Davis din acest an, optând în schimb pentru a se pregăti pentru noul sezon. Anunțul său a stârnit dezamăgire în Italia, iar Nicola Pietrangeli (92 de ani), o legendă a tenisului italian, a criticat decizia jucătorului.
După ce a câștigat două titluri consecutive în Cupa Davis, Sinner a ales să nu fie prezent în competiția din 2025, chiar dacă echipa Italiei are șansa de a ridica al treilea trofeu consecutiv și al patrulea din istorie.
Jannik Sinner, absent la Final 8-ul Cupei Davis: „Am câștigat-o deja de 2 ori”
Proaspăt câștigător al Six Kings Slam, Sinner a explicat motivele pentru care a refuzat să facă parte din echipa Italiei.
„Am câștigat Cupa Davis de 2 ori. Eu și echipa mea am decis că, din moment ce sezonul este foarte lung, am nevoie de o săptămână suplimentară pentru a-mi începe pregătirile cât mai repede. Obiectivul meu este să fiu în cea mai bună formă în Australia. În ultimii doi ani, nu am ajuns acolo la maxim pentru că nu am avut suficient timp, așa că am luat această decizie”, a spus Sinner.
„Este important să încep bine anul 2026. O săptămână în plus de pregătire poate face diferența. Decizia de a renunța la Cupa Davis a fost grea, dar având în vedere că am câștigat-o deja de două ori, aceasta a influențat alegerea. Mă simt total legat de Italia”, a adăugat jucătorul de 24 de ani.
Explicația lui Sinner nu a fost primită cu bunăvoință de jurnaliștii italieni, care au fost curioși de ce a ales să joace în Arabia Saudită la Six Kings Slam, unde a obținut un premiu de 6 milioane de dolari, dar nu poate participa la turneul final al Cupei Davis.
„Știm de ce jucăm acolo; nu e un secret. Dar nu trebuie să pierdem din vedere motivul pentru care iubim acest sport: am o pasiune uriașă pentru tenis. Arabia Saudită este importantă pentru viitor; poate să ofere multe, în termeni de audiență. Cei mai buni jucători au jucat acolo pentru a prezenta tenisul în cea mai bună lumină posibilă. Atât este tot”, a fost răspunsul lui Sinner, care se pregătește pentru duelul său cu Daniel Altmaier (27 de ani, 51 ATP) în turul inaugural al turneului de la Viena.

Jannik Sinner, câștigător pentru al 2-lea an la rând la Six Kings Slam/Foto: Imago Images
Nicola Pietrangeli: „Astăzi lumea e prea plină de bani. Își lasă inimile deoparte”
Fostul cvadruplu câștigător de Grand Slam, Nicola Pietrangeli, dublu campion la Roland Garros (1959, 1960), a avut cuvinte dure la adresa lui Sinner.
„Este o palmă uriașă pentru sportul italian. Nu îl înțeleg când vorbește de o decizie dificilă. El trebuie să joace tenis, nu să facă război. Când participam la Cupa Davis, dădeam totul pe teren pentru că obiectivul unui sportiv este să reprezinte Italia. Dar, din păcate, eu vorbesc despre o altă eră”, a afirmat Pietrangeli.
„Sper că nu va juca în altă parte în timpul Cupei Davis. Lumea este plină de bani. Își lasă inimile deoparte…”, a fost concluzia amară a acestuia.

Nicola Pietrangeli la un turneu de tenis FOTO Imago Images
În contrast, Filippo Volandri, căpitanul nejucător al Italiei, a avut o reacție mai rezervată referitor la Sinner:
„Cupa Davis este și va rămâne casa lui, și sunt sigur că Jannik va fi din nou în echipă în curând. În același timp, mă pot baza pe o echipă pregătită să lupte și să se dăruiască pentru naționala Italiei.”
Lotul Italiei pentru turneul final al Cupei Davis
Lorenzo Musetti (23 de ani, 8 ATP)
Matteo Berrettini (29 de ani, 59 ATP)
Flavio Cobolli (23 de ani, 22 ATP)
Simone Bolelli (50 de ani)
Andrea Vavassori (30 de ani, 343 ATP)
Final 8-ul Cupei Davis va avea loc la Bologna, între 18 și 23 noiembrie, iar Italia se va confrunta în sferturi cu Austria. În semifinale, echipa lui Volandri s-ar putea întâlni cu Franța sau Belgia, în timp ce de cealaltă parte a tabloului se află Spania, Cehia, Argentina și Germania.