
Aseară, într-o situație jenantă pentru fotbalul românesc, patronul echipei Sănătatea Cluj, la 61 de ani, a luat parte la un meci oficial din Cupa României pe un stadion celebru.
Îmi aduc aminte de o întâmplare din Mauritania, acum zece ani, când președintele Mohamed Ould Abdel Aziz, plictisit de un meci care nu avea goluri între cele două echipe, a decis să oprească disputa și să treacă direct la penalty-uri. La ei era un circ regal, iar la noi, un festival de prostie.
Nu vine niciun șoc din afară, pentru că ne-am pregătit îndelung pentru asta. Suntem experți în a face din ridicol ceva normal.
A intrat pe teren Aurelian Ghișa, un patron veterinar de meserie. Miriuță l-a introdus „pe final”, ca pentru un cameo: să-i dăm și lui o șansă. Șansa pentru ce? Să-și verifice tensiunea? Să demonstreze că pasiunea persistă chiar și când articulațiile cer pensionarea? E o dezbatere, dar nu este vorba despre grija față de cineva, ci mai degrabă despre spectacolul obosit al puterii locale: patronul ca protagonist în tragedia managerială.
Avem mulți sub 70 de ani
Este grotesc? Cu siguranță. E comic? Mai degrabă tragicomic. FRF a strigat despre tineret, pledând pentru un viitor strălucit, dar acum avem o regulă absurdă U61: nu pentru că ar fi necesar, ci pentru că se poate. În lipsa profesionalismului, ne lăsăm purtați de nostalgie. E ca și cum ai încerca să folosești un motor vechi pe o mașină de curse și să spui că este „autentic”.
Imaginați-vă stadionul, cu 500 de spectatori, dintre care 200 sunt rude, 100 curioși și 100 jurnaliști care nu au despre ce scrie, iar restul sunt bărbați care au votat pentru „revenirea legendelor”. Și iată-l pe omul-sponsor de 61 de ani. Comunicatul oficial al clubului afirmă solemn: „În spiritul valorilor și continuității, domnul Ghișa a realizat o apariție simbolică”. Tradus: nu mai avem jucători și idei, așa că vrem show.
Ne batem joc de fotbal și de tot
Este frustrant, pentru că este o palmă dată fotbalului autentic. Fotbalul adevărat, cel cu antrenamente și strategii, nu este un teatru amatoricesc în care proprietarul își joacă rolul. Când patronul intră pe teren, e un semn că antrenorul nu a avut planuri, iar liga a treia, care ar trebui să fie formată din cluburi serioase, devine o comedie penibilă. Și nu un circ de calitate, ci unul în care animalele nu sunt la standarde.
Îmi amintesc de ideea aceasta: să-i aducem pe Iencsi, Contra, Florin Petre, Adrian Ilie și mulți alții. Glumim, dar este o observație relevantă: dacă am întoarce timpul cu 25 de ani, ei ar fi disponibili. Ne lipsește progresul? Nu. Ne lipsește rușinea. Rămânem cu nostalgia în loc de planuri, cu amintirile în loc de academii, cu poveștile în loc de bugete.
Când se vor trezi oficialii?
Și mai este o întrebare: cum va arăta decizia aceasta în fața FRF, UEFA sau FIFA? Oare ne vom prezenta bine? Păi, da, pentru că imaginea este în suferință. Fotbalul românesc vorbește despre reforme, dar când se aprinde lumina, vedem doar improvizație. Ne mândrim cu școlile de tineret, dar ne bucurăm mai mult de pensionari alergând ultimele 90 de secunde. E o contradicție care miroase a compromis.
Soluția? Nu există o soluție magică. Este nevoie de risc, muncă și trei elemente fundamentale: investește în tineri, alege antrenori dedicați meseriei, nu hârtiilor și impune limite clare între patronat și teren. Când patronul pășește pe gazon, s-a depășit o barieră: este un semn că responsabilitatea a fost abandonată, alegându-se spectacolul ieftin. Și acest spectacol ne costă, nu doar în imagine, ci și în credibilitate.
Până atunci, ne rămâne denumirea de Cupa Veteranilor Improprii; cu siguranță, până mâine va apărea regulamentul U65 și apoi U70, cu bonusuri pentru experiență în dueluri aeriene. Râdem, dar nu din bucurie, ci din incapacitatea noastră de a organiza fotbal decent.
Măcar de-ar fi atins mingea
În final: dacă ești pasionat de fotbal, vino la stadion și cere fotbal adevărat. Nu cere să vezi oameni care nu mai știu ce înseamnă un sprint. Cere prospețime, sacrificiu și profesionalism. Dacă tânjești după nostalgie, ascultă meciurile din '98. Acolo mai există legende. Aici avem doar improvizație. Și, sincer, această improvizație ne place doar până când realitatea ne lovește în față.
Te rog, lasă fotografiile cu patronul în tricou. Pune-l în galerie, dar nu pe teren. Fotbalul are nevoie de jucători adevărați, fie ei tineri sau vârstnici, dar care știu să joace, nu să fie folosiți ca un simplu manierism. Măcar angajații să-i fi dat o pasă, să-l fi menajat cele 3 minute, sper să nu simtă la salarii.
Și dacă tot vorbim de revelații: regula U21 n-a dispărut. A primit un adversar neașteptat: regula U61. România, trezește-te și fă o alegere clară: stentul sau sprintul.