Leo Grozavu a identificat problema de la Botoșani după meciul cu Farul: „Suntem în dezordine”

Home » Leo Grozavu a identificat problema de la Botoșani după meciul cu Farul: „Suntem în dezordine”

Tehnicianul echipei moldovene a fost mulțumit de prestatie și a explicat motivele pentru care a menajat mai mulți titulari. De asemenea, a discutat despre următoarea partidă, cu Petrolul, în Superligă.

În plus, Leo Grozavu a menționat că echipa sa se confruntă cu o probleme legată de regula U21. Narcis Ilaș (18 ani) s-a accidentat în weekend și va lipsi timp de 3 luni, astfel că antrenorul de la FC Botoșani nu se va putea baza pe o piesă esențială pe parcursul acestui an.

VIDEO. Leo Grozavu: „Ne-am asumat, la 3 zile vine o deplasare dificilă, la Ploiești”

„De rezultat nu am cum să fiu mulțumit. Mi-aș fi dorit să câștigăm meciul, dar nu a fost posibil. Ținând cont că nu am avut cel mai omogen grup pe teren, nu pot să le reproșez băieților. Au avut o atitudine bună și am dominat jocul. În prima repriză nu am avut reacție și claritate, iar în a doua părea că suntem mai inspirați, dar am avut multe șuturi nefoarte precise.

Am făcut o greșeală și am fost penalizați. Totuși, nu e ușor să ai puține minute de joc și apoi să intri direct într-un meci întreg, mai ales împotriva unei echipe care își cunoaște foarte bine jucătorii. Vom analiza și vom vedea ce trebuie corectat.

Ne-am asumat, la 3 zile urmează o deplasare dificilă, la Ploiești. Petrolul s-a transformat de la venirea lui Neagoe, devenind o echipă pragmatică, cu mulți jucători experimentați. Va fi un meci greu, era aproape imposibil să jucăm la 3 zile cu aceeași echipă.

Vom avea și deplasare. Trebuie să joace toți. Le-am oferit ocazia să evolueze, unii au avut randament bun, iar alții mai puțin. Vom folosi pe unii dintre ei și luni”, a declarat Leo Grozavu, în cadrul conferinței de presă.

Leo Grozavu: „Suntem afectați de absența jucătorului U21”

„Mă bucur că nu am pierdut. Ne-am dorit să câștigăm, însă nu a fost posibil. Mai sunt două partide. Dacă obținem 6 puncte, avem șanse de calificare.

Am avut dificultăți și cu regulamentul U21, suntem afectați după pierderea lui Ilaș. Va trebui să găsim soluții. Sper ca impactul să nu se simtă foarte tare în următoarele meciuri”, a adăugat Leo Grozavu.

Clasamentul grupei D în Cupa României Betano

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Depunerea minimă necesară este de 50 LEI pentru primul bonus și 100 LEI pentru al doilea și al treilea bonus.

Valabil pentru conturi noi, codurile bonus trebuie introduse la depunere, rotirile și bonusul expiră după 7 zile, suma maximă convertibilă 10.000 Lei.

Rulaj de 35x pe depunere+bonus și pe câștigurile din rotiri; 7 zile pentru a finaliza pariurile.

Oferta pentru utilizatori noi din România, valabilă 30 zile, necesită patru depuneri minime, cu rulaj 35x și contribuții diferite în funcție de joc.

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.