Arina Sabalenka a reușit să își depășească un început mai greu și a învins-o pe Coco Gauff cu 7-6(5) 6-2, asigurându-și astfel un loc în semifinalele Turneului Campioanelor. Drept urmare, deținătoarea trofeului a fost eliminată, iar Jessica Pegula a obținut bilietul pentru etapele finale.
Belarusa va juca vineri, în semifinale, împotriva alteia dintre americance, Amanda Anisimova (4 WTA), finalista de la Wimbledon și US Open, care a terminat pe locul secund în Grupa ‘Serena Williams'.
Cealaltă semifinală le va confrunta pe Jessica Pegula (5 WTA), care a încheiat pe locul 2 în Grupa ‘Steffi Graf', și pe kazaha Elena Rîbakina (6 WTA), câștigătoarea celeilalte grupe.
Jucătoarea din Belarus va termina anul 2025 ca lider în clasamentul WTA, având totuși speranța de a câștiga pentru prima dată Turneul Campioanelor.