„Aici chiria este doar 30 de euro!”

Într-un oraș unde trecutul și prezentul se îmbină constant, un român a reușit să își construiască destinul pe scena Teatrului Național din Bosnia și Herțegovina.

Născut în 1974 în Drobeta-Turnu Severin, Mihail Mateescu este în prezent prim balerin în Sarajevo, oraș în care a ajuns în 1996, după terminarea războiului.

A absolvit Liceul de Coregrafie și Balet din Cluj-Napoca, având o pregătire solidă pe scene din Constanța, Timișoara și Split. Mateescu a fost atras de sărăcia din România, dar și de entuziasmul tinereții care l-a îndemnat să caute noi oportunități.

De-a lungul carierei, a interpretat numeroase roluri, de la „Lacul Lebedelor”, „Carmen” sau „Dama cu Camelii” la „Alice în Țara Minunilor”, „Spărgătorul de Nuci” sau „Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici”. A fost recompensat cu premiul anual al Teatrului Național din Sarajevo pentru cel mai bun rol principal masculin în balet, pentru interpretarea sa în rolul „Omul cu mască” din baletul „Panta Rhei”.

Într-o discuție pe străzile din apropierea Teatrului Național din Sarajevo, Mateescu a povestit cum a ales să facă balet, cum a dormit pe patul de recuzită la Teatrul din Cluj și cum a ajuns în Bosnia, explicând totodată motivele pentru care nu s-ar mai întoarce în România.

Mihail Mateescu: „Am început baletul la 10 ani”

– Povestiți-ne despre începuturile dumneavoastră în balet. E o activitate rar întâlnită pentru un băiat.
– Am început la 10 ani, inspirat de o prietenă care se apucase și ea. Sunt din Turnu Severin și în 1984 m-am dus la audiție la Cluj. Am fost acceptat.

– Ce a urmat?
– Am intrat la Școala de Coregrafie și am studiat timp de 9 ani. Am terminat în ‘92 și m-am angajat la Constanța, la teatrul de balet Oleg Danovski, unde am lucrat aproximativ 5 luni, apoi m-am întors la Cluj.

– Cum era situația în Cluj la acea vreme?
– Salariul era mic, nu aveam unde să stau, așa că dormeam în vestiarul teatrului. În ianuarie `93 m-am mutat la Timișoara, unde am primit un apartament și am devenit solist. Am stat acolo cam un an și jumătate.

– Apoi v-a atras altceva?
– Am vrut să văd cum e și în afară, așa că am acceptat o ofertă din Split.

– Cum ați ajuns în Split?
– La Timișoara am participat la turnee cu Opera Maghiară, unde am aflat că le trebuie doi băieți pentru un spectacol la Split. Eu am decis să îi cedez locul unui coleg și am zis că voi merge după ce terminăm turneul. Am mers acolo fără să știu dacă voi fi acceptat, dar m-au primit și am stat un an și jumătate, apoi am făcut stagiul militar în România, iar în 1996 m-am stabilit în Sarajevo.

Mihail Mateescu: „Am stat la poliție în prima noapte din Sarajevo”

– După război, corect?
– Da, exact. Era o interdicție de a ieși din case după ora 10 seara. Nimeni nu putea circula pe stradă. Am ajuns pe la 1 noaptea și am fost oprit de poliție. M-au întrebat ce caut aici și le-am spus că sunt român și că am audiție la balet. Mi-au zis că nu se poate intra decât dimineața. A trebuit să aștept, era foarte întuneric. O patrulă de italieni a intervenit și ne-au lăsat să intrăm, deși nu știam drumul până în centru. În cele din urmă, am fost preluați de poliție și am stat toată noaptea acolo.

– A fost arest?
– Nu, nu era arest, doar am așteptat acolo până dimineața. Un coleg a venit să ne ia, era duminică. Eu am reușit să iau audiția, dar colegul meu s-a întors acasă, iar eu am rămas aici.

– De ce ați ales Sarajevo?
– Am auzit că sunt români aici, așa că am decis să vin, gândindu-mă că războiul s-a terminat.

Mihail Mateescu: „M-am căsătorit cu o balerină bosniacă”

– Câți ani aveați când ați ajuns aici?
– Aveam 23 de ani. Cu timpul, m-am căsătorit și am doi copii, Alex și Lara. Fiul meu a terminat Academia de Muzică, specializarea vioară.

– V-ați căsătorit cu o româncă?
– Nu, ea este din Sarajevo.

– Care este imaginea baletului românesc în Europa? Ați călătorit mult.
– Suntem bine văzuți și respectați în domeniul cultural, având o școală solidă de balet. Nu știu cum stau lucrurile acum, că eu de 30 de ani nu mai locuiesc în România, dar sunt generații bune care ies.

Mihail Mateescu: „Fără disciplină nu se poate face artă”

– Există multe sacrificii în balet? Ați avut parte de agresiuni fizice din partea profesorilor?
– Nu, nu aș spune că am avut astfel de momente, dar au fost momente dificile. Profesorii aveau așteptări mari, iar în domeniul nostru este important acest aspect. Fără disciplină nu poți practica arta.

– Care spectacol vă este cel mai drag din toată cariera?
– Dacă ar trebui să aleg unul, ar fi „Dama cu camelii”, unde am avut rolul principal.

– De ce vi se pare special acest rol?
– Este o dramă emoționantă, iar rolul mi s-a potrivit foarte bine. Am avut multe spectacole importante, inclusiv „Margareta”, „Giselle” și „Spărgătorul de nuci”, dar „Dama cu camelii” rămâne special, mai ales aici, în Sarajevo.,

Mihail Mateescu: „Acum joc în Albă ca Zăpada”

– Ați avut turnee internaționale?
– Da, majoritatea prin fostul Iugoslavie. Am avut și câteva turnee lungi în Franța, dar după ce am venit la Sarajevo numărul acestora a scăzut.

– Cum arată o zi obișnuită din viața dumneavoastră, dincolo de antrenamente?
– Mă duc la studio dimineața, începem la 10 și terminăm pe la 2:30. Dacă avem spectacol, acesta începe la 7:30 seara. Chiar aseară am avut „Albă ca Zăpada”.

– Ce rol aveți în spectacol?
– Eu sunt profesorul Pitic, iar spectacolul este regizat de o colegă de-a mea, româncă, Amalia Mândruțu. A fost un spectacol de succes, iar sala a fost plină.

– Cât costă un bilet la teatru în Sarajevo?
– Prețurile variază între 5 și 15 euro, în funcție de locul din sală. Premierele sunt mai scumpe.

– Ați numărat câte spectacole ați avut?
– Nu m-am gândit la asta, dar cu siguranță sunt multe. Nu m-ar fi numit prim-solist dacă n-aș fi avut un palmares bogat.

– Credeți că ați depășit cifra de 100 de spectacole?
– Nu, sunt în jur de 40-45.

Mihail Mateescu: „Nu știam deloc limba”

– Cum ați învățat limba de aici?
– La început nu știam nimic de sârbo-croată, dar în jumătate de an am început să mă descurc. Experiența mea la Split m-a ajutat, dar oamenii de aici sunt mai sociabili și mai deschiși.

– Cum v-ați întâlnit soția?
– Ne-am cunoscut în sala de balet, și ea este balerină. Este mai mare cu trei ani și jumătate decât mine. Evident că acasă am învățat limba mult mai repede.

– Când v-ați căsătorit?
– Ne-am cunoscut și ne-am căsătorit în 1999.

– A fost o ceremonie aici sau în România?
– Aici, la primărie.

– Fără petrecere ca în România?
– Nu erau bani pe atunci, așa că a fost o ceremonie restrânsă, doar în familie.

Mihail Mateescu: „Facem farse în timpul repetițiilor”

– Povestiți-ne despre o întâmplare amuzantă dintr-un spectacol. Ați avut momente când muzica s-a oprit brusc?
– Nu mi s-a întâmplat personal, dar unui coleg i s-a întâmplat. Era un spectacol care începea cu o variație, iar muzica s-a oprit dintr-o dată. El a reluat totul de la început, iar spectacolul a decurs fără alte neajunsuri.

– V-ați confruntat cu momente amuzante în timpul repetițiilor?
– Da, colegii îmi făceau diverse năzbâtii. Trebuia să duc un geamantan pe scenă, dar uneori îmi puneau unul greu, plin cu greutăți.

– Și v-ați trezit cu un geamantan greu?
– Da, chiar în spectacol. Noroc că greutatea era suportabilă, altfel ar fi fost neplăcut.

– Ați mai făcut și alte glume?
– Nu prea, dar la repetiții mai spargem monotonia. De exemplu, într-o scenă din „Giselle”, am tras un cărucior care a ajuns să se agățe de piciorul unui coleg și l-a speriat.

Mihail Mateescu: „Nu am întâlnit alți români în Sarajevo”

– Ați avut regizori cu care nu ați reușit să colaborați bine?
– Nu, niciodată. Am respectat întotdeauna indicațiile lor, cu toată seriozitatea.

– Cum este să fii balerin într-un mediu dominat de femei?
– Chiar și așa, în timpul repetițiilor, nu te gândești la aspectul exterior al colegelor, ci te concentrezi pe rolul pe care trebuie să-l interpretezi.

– Ați avut spectacole în care ați fost contestat de public?
– Nu, în general, oamenii reacționează bine, cu excepția rolurilor negative.

– Mai locuiesc români în Sarajevo?
– Nu știu. Nu am întâlnit pe nimeni. Am încercat să caut, dar nu am găsit.

Mihail Mateescu: „Sunt fan România la fotbal”

– Cu cine țineți în fotbal? România sau Bosnia?
– Normal că țin cu România.

– Cum vedeți meciurile echipei naționale?
– Nu urmăresc sport în mod constant, dar urmăresc meciurile de calificare ale României. Din păcate, cum joacă acum, nu sunt prea mulțumiți.

– Vă referiți la lipsa de agresivitate?
– Da. Fotbalul este imprevizibil. Poți să joci bine și totuși să pierzi dintr-o singură greșeală. Este la fel ca în balet: dacă faci un pas greșit, toată lumea își va aminti de căderea ta.

Mihail Mateescu: „Mă pregătesc 6 ore pe zi”

– Ce e mai greu să fii, fotbalist sau balerin?
– Nu pot decide, dar cred că ambele profesii au provocările lor.

– Câte ore de pregătire aveți?
– Aproximativ 6 ore pe zi.

– Trebuie să fiți atent la alimentație?
– Nu am această problemă. Mănânc ce vreau și nu am probleme cu greutatea.

– Serios?
– Absolut. Mă mențin în formă.

Mihail Mateescu: „Sunt mulțumit de realizările mele”

– Așa a fost mereu?
– Până la 14 ani eram mai robust. După pubertate și cu baletul, m-am schimbat.

– Din punct de vedere financiar, nu vă puteți compara cu fotbaliștii, nu?
– Nu, nu se compară deloc. Ei câștigă mult mai mult.

– Regretați că nu ați ales fotbalul în acest sens?
– Nu. Sunt mulțumit cu realizările mele.

Mihail Mateescu: „Am fost în Split pe vremea câștigului Stelei”

– Cum e perceput baletul aici în comparație cu România?
– Depinde de spectacol, dar în general, am avut public destul de numeros.

– Au fost și spectacole mai puțin reușite?
– Da, am avut cazuri cu doar 30 de spectatori. Au fost și 5-6 astfel de spectacole, unde s-a renunțat la anumite reprezentații.

– Ați fost la stadion vreodată?
– Am fost în Split în `94, când Steaua a câștigat cu 4-1 împotriva lui Hajduk Split. La final, s-au zis că trebuie să ne evacuăm din cauza incidentelor, dar nu au fost probleme mari.

– Ce rol ați avut în acea gală?
– Da, am cântat în galerie, a fost plăcut, dar din păcate nu am avut ocazia să mai merg de atunci.

Mihail Mateescu: „Îmi place Craiova Maxima”

– Ce echipă preferați?
– Nu am o echipă anume, dar poate Craiova.

– Ați avut jucători preferați în perioada când urmăreați fotbal?
– Balaci, Cămătaru… Craiova Maxima erau favoritele mele. Am fost apropiat de aceștia, dat fiind că proveneam din acea zonă.

– Părinții dumneavoastră erau fani ai fotbalului? V-au dus la meciuri?
– Nu. Cred că e și o parte din motiv pentru care nu am fost atras de fotbal. Părinții m-au dus la balet, iar destinul a fost altul.

Mihail Mateescu: „Am fost pe scenă cu copiii mei”

– Băiatul studiază vioara. Ce face fiica dumneavoastră?
– Ea este la Academia de Muzică, studiază canto.

– Încă este la studii?
– Da, peste 4-5 ani o veți auzi, Lara Mateescu, soprană.

– V-ați imaginat vreodată să fiți pe afiș alături de ei?
– S-a întâmplat deja. La premiera „Zorba Grecul”, eu am jucat rolul principal.

– Serios? Iar el era în orchestră?
– Exact, ei cântă tot repertoriul de balet și operă pentru Teatru. Toate concertele filarmonicii au loc aici, nu au săli separate pentru filarmonică.

Mihail Mateescu: „Aștept pensia aici”

– Unde vă simțiți mai bine, în România sau în Bosnia?
– Nu pot să aleg. Îmi place România pentru frumusețea ei: Târgu Jiu, Craiova, Bran, Peleș… are multă istorie.

– Aveți în plan să vă întoarceți în România sau preferați să rămâneți aici?
– La aproape 52 de ani, cine m-ar mai angaja? Aici aștept pensia. Poate voi face naveta între România și Bosnia.

Mihail Mateescu: „Chiria e doar 30 de euro”

– Locuiți cu chirie?
– Da, apartamentul este al primăriei, am câștigat la un concurs. Plătesc 50 de cenți pe metru pătrat, ceea ce înseamnă 30-35 de euro pe lună.

– Foarte puțin.
– Da. În piața liberă ar fi cam 300 de euro.

– Și utilitățile?
– Cele mai mari cheltuieli sunt la curent: în jur de 150-170 de euro iarna. Mă încălzesc pe curent. Vara, 35 de euro. În medie, iarna cheltuiesc 70-80 de euro.

– Ce hobbies aveți în timpul liber?
– Soția gătește, iar eu mă ocup de cumpărături. În weekend, mergem la casa de vacanță, la 15-20 de minute de Sarajevo, un loc unde ne putem relaxa.

Mihail Mateescu: „Viața m-a dus pe drumul cel bun”

– V-ați adaptat la clima de aici?
– Da, având în vedere că am stat în Cluj de la 10 ani și clima e similară, mi-a fost ușor.

– Regretați alegerea de a pleca din România și de a veni în Bosnia?
– Nu. Nu m-am gândit în acești termeni, dar consider că viața m-a dus pe calea corectă. În acele vremuri, meseria noastră nu era bine plătită în România, mulți plecau.

– Ce salariu aveați în România înainte de a pleca?
– Cam 900-1000 de lei. Dar banii s-au schimbat de atunci, nu îmi permiteam să închiriez un apartament. Dormeam în vestiar, pe patul din spectacolul „Carmen”.

– Pe patul din spectacol?
– Da, în vestiar. Dimineața colegii veneau la repetiții, iar eu mă trezeam odată cu ei și mă îmbrăcam direct în costumul de balet. Am reușit să rezist așa o lună și jumătate.

Mihail Mateescu: „Băiatul meu face polo și vioară”

– Dacă un copil de 10 ani v-ar cere sfatul: ar trebui să înceapă baletul?
– Depinde dacă îi place. Aș sfătui orice copil să se îndrepte către sport și cultură. Băiatul meu a ales singur, face polo și vioară.

– Polo?
– Da, l-am dus la bazin și a fost fascinat de polo, așa că a început la 13 ani.

– Și încă mai practică polo?
– Da, a fost și la calificări pentru Champions League, deși acum nu mai este atât de activ, vrea să revină însă mai serios la antrenamente.

Mihail Mateescu: „Lucescu e o legendă, trebuie respectat”

– Care este sportul principal în Bosnia?
– Fotbalul, apoi baschetul.

– Ați fost la un meci de baschet?
– Nu, nu am fost, era prea multă agitație.

– Ce fotbaliști români apreciați?
– Ianis, Man, Stanciu… Lucescu este o legendă, cu un nume ce trebuie respectat.

Mihail Mateescu: „Cred că ajungeam un golan”

– Sunteți considerat o legendă în baletul bosniac?
– Așa spun alții.

– Vă tratează oamenii ca pe o legendă?
– Da, mă respectă. De curând, un domn m-a oprit pe stradă întrebând „Sunteți cel care a dansat Zorba?”. A dorit să vină cu soția la spectacolul următor. Aș considera asta o recunoaștere.

– Dacă nu ați fi fost balerin, ce credeți că ați fi ajuns?
– Cred că aș fi fost un golan.

– Vă plăcea stilul de viață interlop?
– Nu, dar aveam obiceiul să mai fumez, îmi plăcea distracția și, uneori, mă băteam pentru alții.

Mihail Mateescu: „Îmi place ceafa de porc”

– Deci, ca o concluzie, dacă nu ați fost balerin, poate ați fi ajuns un lider al unei grupări, în glumă, desigur.
– Cam așa, dar glumesc. Nu m-aș putea pronunța exact unde aș fi ajuns. Poate în construcții, ci nu știu.

– Încă respectați tradițiile românești? Crăciun, Paște… ouă roșii, cozonac?
– Da. Soția este catolică, eu ortodox, dar sărbătorile sunt similare aici. Din păcate, nu mai facem cozonaci acasă, le cumpărăm.

– Care este mâncarea dumneavoastră preferată? Ce ați da totul doar să aveți în față?
– Nu am preferințe foarte mari. Dar, dacă trebuie să aleg, aleg ceafa de porc.

VIDEO. Interviu cu Mihail Mateescu în fața Teatrului Național din Sarajevo

– Cumpărați deseori alimente mai ascunse pentru a nu fi văzut de director?
– Nu, nu am astfel de probleme.

– Ați mai fost vreodată urcat pe cântar?
– Nu. Tinerii sunt mai atenți la greutățile lor. În general, nu este o presiune exagerată.