
Naționala Angliei privește cu mare încredere Campionatul Mondial din 2026. Selecționata pregătită de Thomas Tuchel (52 de ani) a învins Albania, scor 2-0, la Tirana, câștigând astfel grupa K cu 24 de puncte din 24 posibile și un golaveraj perfect: 22 de goluri marcate și 0 primite!
Englezii erau deja calificați dinainte, dar și-au confirmat statutul cu o victorie grație „dublei” lui Harry Kane (32 de ani).
Anglia abordează Mondialul din 2026 cu optimism! A egalat un record vechi din 1954
Albania a încheiat pe locul 2 în grupa Angliei, acumulând 14 puncte. Serbia s-a situat pe locul 3 și a ratat calificarea la baraj, în timp ce Letonia a terminat pe locul 4 cu 5 puncte.
„Cenușăreasa” grupei a fost Andorra, care a obținut un singur punct din cele opt partide jucate.
Datorită acestui parcurs remarcabil, Anglia a egalat un record al preliminariilor pentru Campionatul Mondial. Echipa lui Tuchel devine doar a doua națională care reușește să câștige o grupă de calificare cu maximum de puncte și fără gol primit, conform celor de la OptaJoe.
Singura națională care a mai realizat acest lucru este Iugoslavia, în calificările pentru Mondialul din 1954, cu un parcurs similar. Diferența este că atunci s-au jucat doar patru meciuri, în timp ce Anglia a avut opt confruntări.
Kane a reușit o „dublă” și l-a depășit pe legendarul Pele în clasamentul golurilor marcate la nivel internațional pentru echipele naționale. Starul de la Bayern a ajuns la 78 de reușite, în timp ce Pele are 77 pentru Brazilia.
Kane a atins această bornă după 112 selecții, în timp ce Pele a avut nevoie de doar 92.
Atacantul a marcat 23 de goluri și a oferit 3 pase decisive pentru Bayern Munchen în acest sezon, în doar 17 partide.