

Andrei Rațiu (27 de ani), fundașul dreapta al naționalei României, a avut o acțiune impresionantă la finalul meciului de marți seara, desfășurat la Ploiești, unde „tricolorii” au obținut o victorie clară, scor 7-1, în ultima rundă a preliminariilor.
Jucătorul de la Rayo Vallecano a fost titular în partida de pe stadionul „Ilie Oană” și a înscris penultimul gol în minutul 82, contribuind astfel la succesul României împotriva San Marino.
În condiții meteorologice dificile, cu ploi torențiale, peste 8.400 de suporteri au fost prezenți în tribune. Unul dintre aceștia, un tânăr venit din Spania, unde Rațiu a început să își contureze cariera de fotbalist, a plecat extrem de fericit, primind în dar de la fundaș ghetele purtate de acesta în meci.
VIDEO. Andrei Rațiu s-a descălțat pentru a face o bucurie unui tânăr din Almeria
Federația Română de Fotbal a transmis momentul emoționant pe pagina oficială, arătând cum, imediat după fluierul final, Rațiu s-a îndreptat spre marginea terenului, a observat băiatul căruia dorea să îi ofere cadoul și, cu ghetele în mână, le-a încredințat unui reprezentant al firmei de securitate.
Rațiu i-a indicat acestuia locul în care se afla tânărul. Acesta s-a aplecat peste bara despărțitoare dintre teren și tribune, emoția fiind vizibilă pe chipul său când a primit ghetele.
După ce și-a acoperit fața, incredul, și cu un zâmbet larg, băiatul a îmbrățișat ghetele primite, iar la final a declarat că a călătorit special din Spania, de la mai mult de 3.500 de kilometri distanță, pentru a fi alături de Rațiu și de echipa națională.
„Nu îmi vine să cred, este un vis, e jucătorul meu preferat. Nu știu ce să zic, nu îmi vine să cred. Suntem din Spania, locuim în Almeria și am venit să vedem echipa națională și în special pe Rațiu. I-am pregătit un desen special pentru el”, a spus tânărul entuziasmat după primirea cadoului.
„Suntem conștienți că nu am avut o campanie de calificare reușită. Nu am realizat lucrurile așa cum ar fi trebuit, dar mă bucur că am putut oferi o imagine pozitivă în ultimul meci. Deși nu am început bine partida cu San Marino, ne-am revenit și ne-am desfăcut jocul.”
„Sunt supus criticilor când sunt pe teren. Le accept, îmi doresc să dau totul pentru echipa națională și club. La națională mă văd diferit, dar mă interesează echipa, nu doar eu!”
„Nu ne alegem adversarii pentru baraj. Cine va veni, să vină, dar trebuie să fim pregătiți! Este fotbal și orice se poate întâmpla, însă cred că nu am realizat ce era necesar pentru a ajunge acolo unde ne doream”
– Andrei Rațiu, după meciul de marți, la Prima Sport