
Roger Federer (44 de ani), unul dintre cei mai buni jucători de tenis din toate timpurile, va fi onorat cu o includere în International Tennis Hall of Fame. Ceremonia este programată pentru august 2026, în Newport, Rhode Island.
Federer este un jucător de referință în istoria tenisului, cu un stil de joc captivant și eleganță. Elvetianul a fost o forță dominantă în acest sport timp de decenii și are un procentaj al victoriilor de 82% (1251-275).
Cu un total de 103 titluri, Federer se află pe locul secund în topul jucătorilor cu cele mai multe titluri, având 20 de titluri de Grand Slam (6 Australian Open, 1 Roland Garros, 8 Wimbledon, 5 US Open), 6 titluri la ATP Finals și 2 medalii olimpice (aur în 2008 la dublu și bronz în 2012 la simplu).
Roger Federer, în Hall of Fame: „Este o onoare cu adevărat specială”
Datorită acestor realizări notabile, Federer va fi onorat în International Tennis Hall of Fame în 2026. Ceremonia va fi organizată în august 2026, în Newport, Rhode Island.
„Este o onoare extraordinară să fiu inclus în International Tennis Hall of Fame și să mă alătur unora dintre cei mai mari campioni ai acestui sport. De-a lungul carierei mele, am avut mereu un respect profund pentru istoria tenisului și pentru cei care au deschis calea înaintea mea”, a afirmat fostul lider mondial.
„Este foarte special că am recepționat vestea de la Federația Elvețiană de Tenis, înconjurat de tinerii jucători – acolo unde a început călătoria mea. A fi recunoscut în acest mod de comunitatea sportivă și colegii mei este o sursă profundă de smerenie. Aștept cu nerăbdare să vizitez Newport în august și să sărbătoresc acest moment semnificativ alături de comunitatea de tenis”, a adăugat Federer.
Campionul de opt ori la Wimbledon a fost anunțat cu privire la includerea sa în International Tennis Hall of Fame printr-o conferință video, la care au participat personalități mari ale tenisului mondial, precum Billie Jean King, Kim Clijsters, Stefan Edberg, Boris Becker și Martina Hingis.
Clijsters a fost cea care i-a făcut vestea lui Federer, iar acesta a fost aplaudat de tinerii jucători prezenți în aceeași cameră. Apoi, Edberg a luat cuvântul pentru a-l felicita pe fostul lider mondial.
„Ai ridicat tenisul la un nou nivel. Când ai început să câștigi, ai atras atenția și a celor care nu erau interesați de acest sport. Asta se datorează ție. Deci, nu ești doar unul dintre cei mai mari jucători de tenis din toate timpurile, ci și cel mai mare sportiv din istorie”, i-a spus Becker lui Federer.
Pe lângă Federer, International Tennis Hall of Fame a decis să o recunoască și pe Mary Carillo, o pionieră a presei sportive, prima femeie care a comentat meciuri de tenis în mod regulat.