Milanov, fermecat de România: starul lui Dinamo a surprins într-o frază cum se simte aici

Home » Milanov, fermecat de România: starul lui Dinamo a surprins într-o frază cum se simte aici

Diferențele de la un sezon la altul pentru Dinamo sunt remarcabile! Anul trecut, sub îndrumarea lui Ovidiu Burcă, echipa din Ștefan cel Mare se lupta pentru supraviețuire în Superligă. Situția s-a schimbat radical odată cu sosirea tehnicianului croat Kopic, care a realizat o muncă valoroasă, ajutând roș-albii nu doar să se mențină în prima ligă, ci și să aibă un sezon 2024-2025 foarte bun până în prezent.

Duminică, Dinamo a obținut o nouă victorie importantă, 1-0 cu Petrolul în deplasare. Acest rezultat întărește impresia că bucureștenii au șanse mari de a ajunge în play-off în actuala stagiune. După 17 etape, Dinamo se află pe locul 3, cu 28 de puncte, la doar 2 puncte distanță de lider, Universitatea Cluj. Atmosfera în echipă este excelentă, așa cum a subliniat și Milanov în interviul său după meciul de la Ploiești.

Am meritat să câștigăm. A fost meciul nostru cel mai bun în deplasare. Totuși, ar fi trebuit să închidem jocul mai devreme. Suntem o echipă bună care se susține reciproc. Clasamentul arată excelent pentru noi. Totuși, este un campionat puternic. Suntem în zona de play-off și sper să ne menținem aici. Mă simt ca acasă în România. Avem o echipă foarte bună. Îi doresc o recuperare rapidă portarului nostru, Golubovic. Dar, bazându-mă pe ce am văzut astăzi la Roșca, am impresia că are deja 100 de meciuri în prima ligă“, a declarat jucătorul bulgar în vârstă de 32 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Bonus valabil 30–40 zile, rulaj 35x, activare după depunere, utilizare rotiri în 960h, pariuri maxime și condiții unice per utilizator.
Pariu inițial de minim 20 RON la cotă 1.50+, rulaj x3 pentru conversie, valabilitate 30 de zile.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 5x în 60 zile. Pariuri min. 4 selecții (1.35 cote pre-match) sau 2 selecții (1.20 live).

Depui minimum 50 RON pentru a primi bonusul. Free Spins disponibile doar pe Shining Crown. Bonusul și câștigurile din rotiri trebuie rulate conform cerințelor în 7 zile.

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.