CFR Cluj a reușit să își revină după o perioadă lungă de dificultăți, având o prestație remarcabilă în meciul cu Rapid. Această victorie convingătoare a readus echipa din Gruia în cursa pentru play-off.
Meriton Korenica, atacantul kosovar în vârstă de 28 de ani, a marcat golul decisiv de 3-0 și a vorbit despre cheia succesului în confruntarea din această seară, aducând și o mărturisire emoționantă.
„Am făcut tot ce ne-a stat în putere. Am dat totul pe un teren foarte greu, din cauza vremii nefavorabile. Am muncit intens în această săptămână, iar rezultatul a fost pe măsură. Aveam nevoie de această victorie pentru a avansa în clasament și sper să continuăm astfel. Cheia succesului a fost unitatea echipei, așa cum am menționat. Trebuie să rămânem la fel și pe viitor“, a declarat Korenica.
Atacantul și-a dedicat golul mamei sale, care a venit special din Kosovo pentru a asista la meciul cu Rapid.
„Mama a venit din Kosovo să vadă acest meci. Este prima dată când mă vede din tribune. De obicei, îi este teamă să vină, dar astăzi i-am cerut eu să fie aici. Golul este pentru ea“, a spus Korenica.