Fundașul echipei Mainz 05, Dominik Kohr, a fost eliminat direct cu „roșu” în weekend, pentru un fault dur în meciul cu Hoffenheim, care s-a încheiat la egalitate (1-1). Aceasta a fost a 9-a eliminare din cariera sa!
Incidentul a avut loc în minutul 86 al meciului, când Kohr l-a lovit pe Max Moerstedt în gleznă. Arbitrul Sascha Stegemann i-a arătat inițial cartonașul galben, dar, după ce a fost sfătuit de colegii din cabina VAR să revadă faza, și-a schimbat decizia și a scos cartonașul roșu.
A fost a noua eliminare pentru veteranul de 31 de ani, în a 316-a sa apariție în Bundesliga. Kohr a stabilit un nou record negativ, devenind primul jucător din prima ligă care a fost eliminat de mai mult de opt ori.
Federatia l-a suspendat pe Dominik Kohr, dar la „Ion Oblemenco” poate juca
Luni seară, Tribunalul sportiv al Federației Germane de Fotbal a decis să-l suspende pe fundașul adversarei Universității Craiova pentru trei meciuri și l-a sancționat cu 15.000 de euro.
Arbitrul îi arată cartonașul roșu lui Kohr.
Decizia nu afectează participarea în Conference League, competiție organizată de UEFA. Astfel, este posibil ca oltenii să se confrunte cu „măcelarul” din Mainz, joi, dacă antrenorul Bo Henriksen decide să-l folosească în meciul de pe „Ion Oblemenco”.
În campionat, Mainz se află pe locul 17, cu doar o victorie în 11 etape (3 remize, 7 înfrângeri), în timp ce în Conference League au obținut 3 victorii din tot atâtea meciuri disputate, inclusiv o victorie în deplasare cu Omonia Nicosia (1-0) și două acasă: 1-0 cu Zrinjki Mostar și 2-1 cu Fiorentina.
Primarul Nino Haase pune presiune pe antrenorul Bo Henriksen
Primarul din Mainz, Nino Haase, mare fan al echipei, este îngrijorat de forma jucătorilor și face presiuni asupra antrenorului, similar cu Gigi Becali la FCSB. „Bo Henriksen ar trebui să fie mai îndrăzneț, să acționeze cu curaj, așa cum a făcut sezonul trecut.
Din păcate, am abandonat stilul nostru de joc bazat pe pase scurte, acum trimitem centrări înalte mult prea devreme și nu încercăm să verticalizăm. Nu înțeleg acest lucru și, uneori, mă lasă fără răbdare.”