Sure! Here's a rewritten version of the article in Romanian, maintaining the original meaning and structure but removing all references to authorship, timestamps, and links:
–

Alex Tocilescu, în vârstă de 48 de ani, a crescut în București și a fost fan al Sportului. După ce familia sa a emigrat în Germania, s-a mutat la Frankfurt, unde a început să susțină Eintracht Frankfurt, echipă puternică la începutul anilor 1990.
Aici a jucat și Okocha. Din păcate, Alex a trăit deceniul de aur al fotbalului românesc în Germania, dar a avut ocazia să-l aprecieze pe Hagi și să înțeleagă impactul său.
De asemenea, el consideră că dacă s-ar fi continuat strigătul din 1994 – Hagi, președinte! – nu ar fi fost deloc un lucru rău. Aceasta este povestea.
– Alex Tocilescu, cunoscut publicitar și scriitor. Spune-mi, te rog, ce reprezintă pentru tine Sportul Studențesc?
– Prietenii mei, Alin și Alex, care erau vecini de bloc, aveau legături de rudenie cu Mac Popescu, președintele Sportului Studențesc. Așa că am început să mergem la meciurile Sportului împreună cu tatăl lor, Cristian; aveam vreo 7-8 ani. Apoi, am început să mergem și fără Cristian, că Regia nu era departe de Piața Victoriei, unde stăteam noi.
M-am îndrăgostit de echipa aceea, de Coraș, de Țârlea, de Stănici; erau buni în acea perioadă – prin 1985-1986, aveau meciuri frumoase, dintre care îmi amintesc cel mai bine un 5-1 cu Flacăra Moreni și un 6-1 cu ASA Târgu Mureș. În 1987, am mers singur la un meci din Cupa UEFA, un 1-0 cu GKS Katowice, și am intrat gratis strecurându-mă prin gard. Stadionul din Regie a fost locul unde am învățat multe înjurături, că asta părea să fie preocuparea principală a suporterilor, să stea în spatele porții adverse și să-l jignească pe portarul oaspeților.
– Alex Tocilescu, ce îmi poți spune despre tinerețea ta la Eintracht Frankfurt?
– În 1989 am emigrat în Germania, la Frankfurt. Ca să-mi fac prieteni, am început să merg la meciurile lui Eintracht. La începutul anilor '90, aveau o echipă fantastică, cu jucători de națională ca Uwe Bein, Uli Stein, Andreas Moeller și străini care erau iubiți de toată lumea, Tony Yeboah și Jay Jay Okocha. Emoțiile erau mult mai mari decât la Sportul, pentru că Eintracht juca pentru titlu și a pierdut-o în ultima etapă, un moment trist pentru oraș. M-am aflat în piața centrală, Roemerplatz, unde meciul a fost transmis pe un ecran uriaș, iar după ce au pierdut, piesa „Show Must Go On” a lui Queen răsuna din boxe.
– Și încă un cuvânt despre Liverpool?
– În anii '80 am găsit o broșură despre Marea Britanie, probabil de la Ambasada Marii Britanii, unde am citit despre Regină, Beatles și Liverpool, și am fost impresionat, așa că am început să le fac parte din inima mea, mai ales că nu aveam o altă echipă preferată din Europa. Această dragoste a persistat până în ziua de azi.
– Cum erai conectat la fotbalul românesc din anii '90, cei mai buni ani pentru echipa națională? Ce ai făcut în acele nopți magice?
– Locuiam în Germania, așa că nopțile magice erau pentru nemți și croați. Vorbeam la telefon cu Alin după meciuri; era scump! Apoi el pleca la Universitate sau, inexplicabil, la ambasadă. De ce să mergi la ambasada Americii să strigi că ai bătut pe cineva? Oricum, nu era nimeni acolo!
– Crezi că ar fi fost bine să-l avem pe Hagi ca președinte? Ce părere ai?
– Hagi n-ar fi avut cusur, ar fi fost probabil cel mai activ președinte. Poate că nu s-a întâmplat încă, dar nu e timpul pierdut.
– Ai practicat sport? Dacă da, ce fel și cu ce rezultate?
– Am jucat fotbal în curte și cam atât. Am încercat să fac teste la juniorii de la Sportul cu Alin, dar nu ne-au acceptat, deși el era un portar talentat. A fost o pierdere pentru ei.
– Urmărești meciuri din campionatul României sau din Bundesliga? De ce nemții au mai mult succes acum?
– Am fost recent la un meci cu Rapid, dar atmosfera a fost frumoasă, iar jocul nu foarte bun. La Bundesliga nu mă uit, că de câte ori fac asta, Eintracht pierde. Nemții au bani, structuri solide și investesc în echipele de tineret, fotbalul este un sport național acolo, spre deosebire de România, unde pare că există datorită unor oameni bogați.
– Ce sportivi îți plac de-a lungul vieții, atât de ai noștri, cât și din străinătate?
– De la noi, Hagi este un nume iconic. De la alții, Steven Gerrard, nu doar pentru că era la Liverpool, ci și pentru dedicarea sa pe teren, și Fabio Cannavaro, care a fost exceptional la Cupa Mondială din 2006. Cred că el a fost cel mai bun jucător al turneului.
– Cum vezi sportul românesc la ora actuală?
– E greu să vorbești despre un produs slab. Nu e vina sportivilor, ci a federațiilor și comitetelor din România, care există fără să performeze. Succesul în alte țări se bazează pe structuri, la noi depinde de noroc și talent personal.
– Ce sport recomanzi iubitorilor de pisici?
– Probabil că cel mai potrivit sport e un fel de pescuit pentru pisici – am o undiță cu un băț și o sfoară legată, pe care o agit prin casă.
– Trecând la familia ta, ce ne poți spune despre pasiunile sportive ale celor din lumea artistică?
– Nu prea se discuta despre sport în cercul nostru, mai degrabă se vorbea despre muzică sau artă decât despre competiții sportive.
–
Feel free to let me know if you need any other changes!