După „dubla” reușită în victoria crucială cu Pisa, Lautaro Martinez a dezvăluit câteva detalii interesante despre relația sa strânsă cu antrenorul român.
Aflat la Gran Gala del Calcio, la o zi după succesul din deplasare cu Pisa, Lautaro a dorit să aclaseze zvonurile legate de o posibilă tensiune în echipă, apărute după schimbările rapide din meciurile cu Milan și Atletico Madrid. El afirmă că atmosfera este excelentă, iar principalul merit îi revine lui Chivu.
„Este fantastic, ne comunicăm în fiecare zi. Ne oferă mereu îmbrățișări, poate chiar prea multe.”, a glumit Lautaro la Sky Sport Italia. „Primesc mai multe îmbrățișări de la el decât de la soția mea, dar acesta este stilul său. Este plăcut, pentru că a avut experiența de jucător în acest vestiar și înțelege totul.”
„Aveam nevoie de un antrenor ca el”
Atacantul argentinian a explicat că prezența lui Chivu pe bancă a adus un suflu proaspăt, bazat pe o abordare psihologică diferită față de mandatul anterior al lui Simone Inzaghi.
„Aveam nevoie de un antrenor ca el, pentru că ne oferă libertate și încredere, ne încurajează să ne punem în valoare talentul pe teren. Sunt mulțumit de modul în care a început parcursul său la Inter.”, a adăugat Martinez.
Diferența față de Inzaghi: pressingul intens
„Ambii antrenori își doresc să jucăm un fotbal bun. Cu Cristian, facem pressing mai sus, încercăm să recuperăm mingea imediat. Este un aspect la care lucrăm constant și ne-a adus multe beneficii în acest sezon,” a explicat atacantul.
Inter Milano se află pe locul trei în Serie A, cu 27 de puncte, cu unul mai puțin decât liderul AC Milan.