Alex Chipciu a semnat! Destinația sa: ”Am ajuns la o înțelegere”
Cotat la 350.000 de euro de diverse surse, Alexandru Chipciu a avut 136 de apariții pentru echipa din Cluj, reușind să marcheze de opt ori și oferind tot atâtea pase decisive.
Internaționalul român a prelungit contractul cu ”U” Cluj. Înțelegera anterioară urma să expire la finalul acestei stagiuni, iar în perioada de iarnă Chipciu se afla în ultimele șase luni de contract, având posibilitatea să negocieze cu alte cluburi.
- Echipa de pe ”Cluj-Arena” este a noua de pe lista lui Chipciu, care a mai evoluat și pentru CFR, RSC Anderlecht, Sparta Praga, FCSB, FC Brașov, CF Brăila și Forex Brașov.
”FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu Alexandru Chipciu (36 de ani), astfel încât internaționalul român să continue aventura sa în alb și negru, începută în vara anului 2022.
Chipciu a venit la echipă imediat după revenirea în Superligă și a fost unul dintre jucătorii de bază în stagiunea 2022-2023, realizând 39 de apariții în Superligă și Cupa României, evoluând atât ca mijlocaș pe dreapta sau stânga, cât și ca fundaș lateral, rol pe care l-a consacrat în sezoanele ulterioare. În primul an la ”U”, care a dus la salvarea de la retrogradare și la finala Cupei României, a marcat de două ori și a oferit două pase decisive.
Devenit căpitan al echipei, Chipciu a fost activ în atac în sezonul 2023-2024, înscriind șase goluri și oferind patru pase decisive, ajutând echipa să fie aproape de play-off-ul Superligii și la un penalty de calificarea în Conference League.
Ambele obiective au fost atinse în sezonul următor, când echipa, cu Chipciu integralist în 36 de meciuri de campionat, a reușit să se claseze în primele șase echipe și să revină într-o cupă europeană după 53 de ani. Evoluțiile sale apreciate la începutul sezonului entuziasmant al Universității l-au readus pe Chipciu în atenția Echipei Naționale a României, în septembrie 2024, după o absență de cinci ani. De asemenea, după meciul cu Austria din octombrie, Chipciu a devenit primul jucător integralist din echipa ”U” într-o partidă oficială a României după mai bine de cinci decenii.
Până în prezent, Alex Chipciu a jucat 136 de meciuri pentru Universitatea, a marcat opt goluri și a contribuit cu opt pase decisive, fiind parte din cel mai de succes sezon al „Șepcilor roșii” din acest secol.”, se menționează în comunicatul emis de ”U” Cluj.